Top-modelul israelian Bar Refaeli va fi pusă sub acuzare pentru evaziune fiscală și spălare de bani, în urma unei anchete care se desfășoară de mai mulți ani, potrivit tmz.com, citat de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Autoritățile israeliene spun că Bar Refaeli nu și-a plătit taxele în perioada 2006 - 2012, aceasta susținând că în acei ani reședința ei principală a fost în SUA. În același timp, top-modelul ar fi declarat autorităților americane că reședința sa principală este în Israel. Astfel, Refaeli ar fi ascuns de autoritățile israeliene o sumă de peste 6 milioane de dolari.

Oficialii israelieni spun că Bar a susținut în acea perioadă că locuiește în SUA cu iubitul ei, actorul Leonardo DiCaprio, când, de fapt, stătea în Tel Aviv, informează JPost.com. Refaeli și DiCaprio au avut o relație în perioada 2005 - 2009.

În cadrul aceleiași anchete ar putea fi puși sub acuzare, tot pentru spălare de bani și evaziune fiscală, părinții top-modelului, Tzipi și Rafi Refaeli.

Avocatul lui Bar Refaeli, Moshe Mizrahi, a declarat pentru Ynet că autoritățile israeliene nu respectă o înțelegere financiară încheiată cu top-modelul în 2009. Acesta mai susține că Bar "nu a ascuns nimic".

Bar Refaeli, în vârstă de 33 de ani, a apărut în revista Sports Illustrated în 2009 şi 2010 și este unul dintre "îngerii" casei de lenjerie intimă Victoria's Secret. Actriță și femeie de afaceri, Bar Refaeli este considerată unul dintre cele mai celebre modele din Israel.