Toată lumea vorbește în ultimul timp despre educație financiară, despre necesitatea și imperiozitatea sa! Există și diverse inițiative din partea unor instituții (bănci, instituții financiare diverse, Banca Națională a României, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, Asociația Română a Băncilor, diverse fundații etc.), publicații etc. care nu pot fi decât lăudabile prin prisma eforturilor asumate! Cu toate acestea, rezultatele nu sunt suficient de vizibile în societate, iar întrebarea este care ar fi soluția pentru a crește gradul de educație financiară?
- De ce avem un grad redus de educație financiară?
Mai întâi trebuie să clarificăm faptul că educația financiară este condiționată de educația primită în școală sau/și familie, dar nu este neapărat o consecință. Cel puțin la noi, în România! De ce? Deoarece sistemul nostru de învățământ actual și din perioada socialistă nu are și nu a avut această prioritate. Astfel, putem să identificăm o primă cauză majoră a gradului redus de educație financiară. Apoi, cei 50 de ani de comunism a distorsionat fundamental modul de gândire și esența a ceea ce înseamnă finanțele personale, finanțele publice și cele ale firmei. Conceptul de proprietate privată nu prea își avea sensul, exista securitatea locului de muncă (chiar obligativitatea), depozitele la singura instituție de credit de retail – Casa de Economii și Consemnațiuni, nu erau decât un mijloc de a „parca” banii care nu își găseau echivalent în oferta de bunuri și servicii, creditarea nu își avea rostul, mai ales cea ipotecară, atât timp cât fiecare primea de la stat (sau întreprinderea unde lucra) o locuință pentru care plătea o chirie mai mult simbolică.
În prezent, generațiile care au prins perioada interbelică de capitalism (cel puțin în postura de copil) au ajuns la vârste venerabile și sunt prea puțini în viață. Astfel, acum, avem preponderent generații născute în perioada socialistă și după, care nu au trăit într-o perioadă de capitalism veritabil. Chiar și după 1990, anii tranziției au fost tumultuoși și cu greutăți în înțelegerea noilor realități economice bazate pe economia de piață.
Românul, ancestral, are o structură sufletească echilibrată, fiind chibzuit din fire. Numai că, după 1990, frustrările acumulate în perioada socialistă l-a determinat să-și dorească tot mai mult să atingă bunăstarea mult visată într-un timp cât mai scurt. Astfel, a apelat la creditul bancar. Din păcate, după 2008 am experimentat un alt fenomen pe care, de asemenea, generații de români nu îl mai întâlnise – criza financiară internațională cu efecte și asupra economiei și societății românești. Spre deosebire de societățile din economiile dezvoltate, am înțeles mai greu acest fenomen și s-a creat chiar un sentiment anti-bănci, alimentat și de anumiți lideri de opinie.
Desigur, educația financiară nu se rezumă doar la a lua un credit sau a contracta un depozit. Într-un plan mai larg trebuie să știm să ne gestionăm bugetele personale, să facem investiții pe termen lung, să ne asigurăm viitorul financiar prin forțe proprii, nu așteptând doar ajutor de la stat. De exemplu, a pune bani de-o parte pentru perioada pensiei prin contribuții la pensii private, fonduri de investiții sau depozite bancare pe termen lung, cu acumulare, ar trebui să fie o preocupare pentru fiecare. Asigurările de bunuri, de viață și de sănătate private, de asemenea, ar crea plase de siguranță în ceea ce privește securitatea noastră financiară! De asemenea, educația financiară nu se rezumă doar la aspectele apărute în relația cu instituțiile financiare, ci și la orice presupune folosirea banilor.
- E importantă educația financiară? De ce?
Educația financiară este importantă din mai multe puncte de vedere: atât din perspectiva noastră ca indivizi, dar și într-un plan mai larg, al societății; atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic; atât din perspectiva finanțelor personale ale indivizilor, cât și la nivel de finanțe ale firmelor și ale finanțelor publice. Un individ educat financiar ia decizii financiare într-un mod mult mai eficient. De asemenea, atitudinea sa de consumator, pe de o parte, dar și de contribuabil are efecte asupra comportamentului firmelor și, cel mai important, al guvernanților. Firmele ar fi mult mai preocupate în ceea ce privește relația cu clienții și calitatea produselor și serviciilor. Guvernații vor cheltui banul public mult mai rațional și eficient. Decizia indivizilor la vot va fi luată după criterii de performanță guvernamentală, nu după mite electorale și populism. Luând decizii financiare într-un mod mai eficient, crește bunăstarea individului și a gradului său de securitate financiară. Totodată, scade dependența sa de stat, de ajutoare sociale, de „pomeni” electorale. Guvernanții vor fi mult mai preocupați de alte obiective, cum ar fi calitatea serviciilor publice, investiții publice cu efecte de antrenare pe termen lung, deoarece indivizii, în calitate de votanți, vor sta cu sabia lui Damocles în mână - votul. Nu va mai fi nevoie de legi strâmbe, care să compenseze într-un mod nefiresc lipsa de educația financiară a populației.
- Cine ar trebui să facă educație financiară și de unde trebuie pornit?
Preocuparea pentru educație financiară trebuie să fie bidirecțională la nivel de societate, atât de sus în jos, cât și de jos în sus. Este nevoie de o viziune integrată și coerentă. În primul rând trebuie să crească gradul de conștientizare a necesității sale, de către toții membrii societății. Individul trebuie să fie conștient că are nevoie de educație financiară, la fel ca și decidenții de politici educaționale, furnizorii de produse și servicii (instituțiile financiare, firmele etc.) etc. Altfel, „motorul” ar merge în mai puțini „cilindri” decât are! Indiferent de vârstă trebuie să fim deschiși să ne îmbunătățim cunoștințele, abilitățile și atitudinile în materie financiară. Educația financiară trebuie să pornească din familie – părinții să-și învețe copiii.
Politicile educaționale ale statului trebuie orientate mai mult către acest obiectiv, să devină prioritate. Curricula școlară trebuie să conțină nu doar disciplina Educație financiară, toate celelalte discipline ar putea să îmbine și elemente de educație financiară, acolo unde se poate (în probleme de matematică de exemplu).
Școala, indiferent de nivel (de la nivel de școală primară, până la învățământul universitar), trebuie să asigure soluții pentru ca individul să-și îmbunătățească competențele în domeniul financiar (în special la vârste fragede). Trebuie dezvoltate cât mai multe oportunități de educație și a adulților în această direcție. După cum am spus, părinții trebuie să își învețe copiii și asta impune ca ei la rândul lor să înțeleagă și să cunoască aspectele legate de utilizarea banilor.
Politicile de CSR ale firmelor ar fi recomandat să conțină elemente de educație financiară mai pregnant. Nu doar instituțiile financiare trebuie să fie preocupate de acest deziderat. Având în vedere că încă suntem în luna când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, cred că deviza noastră ar fi „să dăm mână cu mână” pentru a fi mai buni și să alegem calea firească către prosperitate.
0
0
