Boom economic, liberalizare sexuală și artistică: lansată în urmă cu 40 de ani, politica de reformă și deschidere a schimbat vizibil fața Chinei. Chiar dacă drepturile politice au evoluat prea puțin, scrie AFP.
China va marca săptămâna viitoare aniversarea începutului acestor schimbări, validate de Partidul comunist chinez (PCC) în 18 decembrie 1978. Cu această ocazie, agenția internațională de presă a intervievat 5 chinezi care povestesc ce s-a schimbat în viețile lor.
Muncitorul din uzină
"Viața mea e mai bună decât cea a părinților mei", spune zâmbind Ou Banlan, în fața fostei uzine de textile unde lucrează, în Shenzhen (sud), oraș laborator al deschiderii care a cunoscut "schimbări enorme" de 40 de ani.
Această femeie de 52 de ani, cu părul scurt, îmbrăcată într-un tricou cochet roz, s-a născut într-un sat din regiune, unde a trăit până la adolescență.
"Viața era extrem de grea. Toată China era așa în epocă, foarte săracă. Aveam ce mânca dar doar strictul necesar", își amintește ea.
"Am visat întotdeauna să trăiesc în oraș și atunci când Shenzhen a început să caute muncitori am venit".
Metropola are acum aproape 13 milioane de locuitori, dar atunci era doar o localitate agricolă care se deschidea industrializării.
"Viața nu era excelentă. Eram un mic muncitor, care mânca la cantină și locuia într-un dormitor. Mediul era haotic, murdar ... Nu erau atâția zgârie nori ca acum."
Din 1979 și începutul reformelor economice, PIB-ul chinez a crescut de 69 de ori și 800 de milioane de chinezi au ieșit din sărăcie, potrivit Băncii Mondiale.
"După câțiva ani de muncă, aveam propria mea casă, puteam să călătoresc. Aveam și timp liber să merg la restaurant, să fac cumpărături ... Înainte, nici nu îmi puteam imagina asta!"
În China, bărbații pot ieși la pensie la 60 de ani iar femeile la 55 de ani. Muncitorii precum Ou Banlan pot ieși la pensie cu 5 ani mai devreme.
"În acești 40 de ani, calitatea vieții a crescut net. Chiar dacă pătura cea mai săracă a populației are în continuare probleme în protejarea drepturilor sale."
Tânărul patron
Născut la puțin timp după lansarea reformelor, Zhao Chen e un tânăr întreprinzător de 34 de ani care are lumea în fața lui.
În biroul său dintr-un zgârie nori din Zhongguancun, cartierul inovației din Beijing, finanțează start-up-uri în inteligență artificială, sectorul electromenajer conectat sau roboți pentru livrarea de colete.
Copil în anii 1980, Zhao Chen își imagina o viață liniară într-o companie publică sau în administrație, ca și părinții săi.
Dar a preferat să profite de deschiderea țării și să intre în acest val de chinezi care în anii 2000 au mers să studieze în străinătate. A obținut un master în informatică și un MBA în universități americane reputate.
După opt ani în California, a revenit în China pentru a fonda "Plug and Play", un incubator care consiliază, finanțează și ajută start-up-uri să-și lanseze produsele pe piață.
"Am venit prima oară din cauza familiei. Dar și din cauza oportunităților. Oportunitățile sunt aici", subliniază Zhao, pentru care ritmul este mult mai rapid în China decât în Silicon Valley.
"Oamenii sunt avizi de rezultate. Mulți muncesc din greu, de la ora 9 dimineața la 9 seara, șase zile pe săptămână", explică el.
Un ritm dificil de imaginat în anii 1970.
"La avea vreme, părinții mei își cumpărau totul pe cartelă. Astăzi, plătesc scanând codul cu un smartphone", rezumă Zhao Chen.
"Nu existau atunci alegeri în materie de mâncare, concedii, călătorii, cumpărături online sau livrări cum avem noi acum. Noi suntem beneficiarii reformelor."
Artistul
Pentru un artist ca Jin Shan, reformele au permis înfrângerea cătușelor din epoca maoistă (1949-1976).
"Înainte, oamenii nu mâncau destul. Apoi această problemă a fost rezolvată și au obținut libertatea de a face și de a gândi multe lucruri", explică artistul plastic în vârstă de 41 de ani, reputat în China și cu expoziții în străinătate.
"Există mai multă libertate de creație."
În epoca lui Mao, arta avea ca principală destinație glorificarea regimului comunist.
Tatăl lui Jin Shan, și el artist, realiza afișe de propagandă sau decoruri de piese de teatru oficiale. Dar reformele au rupt lanțurile și au deschis granițele pentru influențele străine.
China a devenit una dintre marile piețe mondiale de artă. O serie de artiști locali au lucrări vândute cu milioane de euro, în special cele ale unor celebrități precum Ai Weiwei.
Operele politice sau care critică Partidul comunist rămân însă interzise. Expoziții sunt uneori anulate.
"Nu sculptez figuri politice, deci nu mă confrunt cu constrângeri. Există un anumit grad de libertate. Dar rămâne problematic dacă lucrăm la lucruri sensibile", recunoaște Jin Shan.
Sexologul netului
Pentru Yi Heng, apariția internetului a fost o binecuvântare.
Tânăra femeie de 29 de ani, cunoscută și ca "Nüwang C Cup" este o bloggeriță specializată în una dintre consecințele cele mai vizibile ale deschiderii societății: reculul tabuurilor în materie de sex.
Pe rețeaua Weibo, ea răspunde (în schimbul banilor) temerilor: poți deveni dependent social, trauma după ce ai fost înșelat, frustrarea unei căsnicii platonice ...
Tânăra s-a născut la sfârșitul anilor 1980, într-o perioadă de puternică dezvoltare economică, dar în care sexul era în cea mai mare parte un tabu.
Profesorii evită cursurile de educație sexuală, explică ea. Iar părinții nu abordează chestiunea decât din unghiul pubertății sau al sănătății.
Dar internetul a bulversat totul. La universitate, Yi Heng parcurgea site-urile străine specializate, în epoca în care web-ul nu era atât de filtrat ca azi.
Era ca și cum "ai explora mici insule altădată inaccesibile", zâmbește bloggerița.
Dacă discuțiile legate de sex au devenit mai banale, opiniile conservatoare persistă.
"Pe internet, mulți oameni se iau de fetele care nu mai sunt virgine", subliniază Yi Heng.
Iar corpul femeilor rămâne considerat uneori un obiect, adaugă ea. Și o credință persistă: "dacă un bărbat are bani, poate dispune de o femeie la bunul său plac".
Disidentul
Wu'er Kaixi a fost una dintre cele mai puternice voci ale protestelor din piața Tiananmen din Beijing, în 1989, după 10 ani de bulversări economice.
Astăzi în exil în Taiwan, militantul avea 21 de ani când reclama, alături de zeci de mii de studenți, sfârșitul corupției și mai multă democrație.
Dar represiunea mișcării de către armată (soldată cu sute sau chiar mii de morți, în funcție de diverse surse) a fost o frână brutală pentru orice liberalizare politică în China.
"Am văzut în ultimii 40 de ani că nu a existat într-adevăr o deschidere și cu siguranță nicio reformă politică", declară Wu'er Kaixi.
"Speranța noastră de reformă politic, libertate și participare la guvernul poporului (traducerea literară a cuvântului democrație în chineză) a fost complet negată din 1989."
După represiune, căutat de autorități, a fugit în Hong Kong (pe atunci colonie britanică) și apoi în Statele Unite. Înainte de a se căsători cu o femeie din Taiwan și de a se instala în insulă - condusă din 1949 de un regim autonom rival Beijingului.
Doritor să revină în China, a încercat de mai multe ori să se predea autorităților chineze în Japonia, Statele Unite sau Hong Kong. Dar fără succes.
Constrâns să rămână în Taiwan, a încercat de două ori să ajungă în parlamentul local. Și aici fără succes.
Astăzi, zâmbește în fața "naivității" Occidentului.
"Reforma politică este ceva care vine de la baza societății, în cooperare cu oamenii care sunt la putere. Lumea occidentală trebuie să învețe că reformele politice nu garantează niciodată reformele politice".
