Fetele tind să plece mai repede din casa părintească decât băieţii. În fiecare stat membru al UE, fetele tind să plece mai devreme din casa părintească decât băieţii, iar cea mai mare diferenţă între genuri se înregistra anul trecut în Bulgaria şi România, arată datele publicate vineri de Eurostat. Procentul tinerilor din Uniunea Europeană cu vârsta cuprinsă între 16 şi 20 de ani care locuiau cu părinţii lor în 2017 era de 68,2%. La băieţi procentul era de 73,3%, iar la fete de 62,9%, o diferenţă de 10,4 puncte procentuale, potrivit Adevărul.

ActualitateFoto: Colaj foto

Șeful sindicatului penitenciarelor: Radicalizare islamistă alarmantă în închisorile germane. Cum devine un infractor de rând radical islamist? Adesea în închisoare. Centrele de detenție trebuie dotate mai bine, crede René Müller, șeful sindicatului penitenciarelor din Germania. Teroriștii islamiști din Europa au de regulă un anumit lucru în comun: înainte de a deveni atentatori, au fost majoritatea dintre ei simplii infractori de rând. Mulți dintre ei au devenit islamiști radicali abia în închisoare. De exemplu, atentatorul de la Târgul de Crăciun de la Berlin în 2016, Anis Amri. În cazul atentatorului de la Strasbourg, Chérif Chekatt, și el infractor de drept comun, anchetatorii bănuiesc de asemenea o posibilă radicalizare în detenție. Nu se știe încă sigur dacă acesta a fost "doar" un infractor sau și un islamist radicalizat. El a fost întemnițat anterior în Germania. Din cauza pericolului tot mai mare de radicalizare în închisori, șeful sindicatului penitenciarelor din Germania, René Müller, avertizează că sistemul de detenție este depășit de actualele probleme, potrivit Deutsche Welle.

Viața după Colectiv. Supraviețuitoarea Adina Apostol: "Am rămas aici să lupt!". „Am pierdut trei ani din viață făcând operații și recuperare. Și anii ăștia nu-i mai aduce nimeni înapoi. Sunt recunoscătoare că trăiesc, că îmi pot face părinții fericiți. Și că pot petrece timp de calitate cu familia și cu pisoii mei”, e mărturia Adinei Apostol, una dintre victimele Colectiv. La 30 de ani neîmpliniți, luptă să-și ia viața înapoi. „Amintirile din acea seară sunt vii, e ca și cum s-ar fi întâmplat totul ieri, nu se pot uita lucrurile astea”, potrivit Libertatea.

Exemplu din Spania, prezentat la Cluj: cum s-a transformat Bilbao din oraş cu industrie decăzută în „loc de joacă” pentru cei mai celebri arhitecţi din lume. Oraşul spaniol Bilbao are un masterplan pe mal de apă desenat de celebra Zaha Hadid, clădiri de birouri proiectate de Norman Foster şi un de acum „iconic” muzeu Guggenheim – al lui Frank Gehry. Ce legături or fi între Cluj-Napoca și Bilbao, oraş cu ample proiecte de regenerare urbană, care au atras arhitecți din galeria de nume mari a câştigătorilor de Pritzker (Nobelul arhitecţilor)? În afară de faptul că au un număr de locuitori comparabil, nu prea multe, potrivit Actual de Cluj.

Alin Petrache, fiul unui controversat afacerist din tripleta Bittner – Cocoș – Petrache, contestat puternic pentru dezastrul de la Federația de Rugby, după ce a gestionat și cea mai proastă olimpiadă a României. Câteva zeci de susținători ai rugby-ului, dar și jucători activi, au semnat o petiție lansată vineri care cere demisia lui Alin Petrache din fruntea Federației de Rugby. Acesta e acuzat că a gestionat ”dezastrul” sportiv, administrativ și financiar de la federație, situație care a culminat cu descalificarea de la Cupa Mondială – o premieră în istoria acestuia sport. Petiția cere demisia întregii conduceri a federației, care îl are ca vicepreședinte pe Călin Matei, deputat PSD de Maramureș, potrivit G4media.ro.

Presa câștigă primul proces cu ofițerii recunoscuți de victimele minore abuzate sexual în ”Dosarul Shanghai”! ”Soluția pe scurt: respinge acţiunea formulată de reclamantul Cioclea Cezar-George în contradictoriu cu pârâții CONVERGENT MEDIA SRL și Tolontan Cătălin ca neîntemeiată” Sentința Judecătoriei Sectorului 2, 13 decembrie 2018 În timpul procesului, cu câteva luni înainte de sentință, judecătorul Andrei Aurel Păun a cerut și a studiat dosarul penal pe baza căruia au scris jurnaliștii, ca să vadă exact unde apar înregistrările, planșele fotografice și celelalte probe care-l privesc pe George Cioclea, ca sprijinitor al mafioților chinezi, potrivit Tolo.ro.

Teroristul de la Strasbourg şi restanţele autorităţilor apusene. Cu mare uşurare au reacţionat autorităţile la ştirea ”neutralizării” teroristului franco-algerian Chérif Chekatt în oraşul francez pe care l-a terorizat. Dar ce s-a rezolvat cu adevărat? Şi ce-ar fi de făcut? Îmi pare deplasată relaxarea oficialilor francezi. Care au redeschis târgul de Crăciun de la Strasbourg. Or, la aproape doi ani de la însângerarea printr-o altă crimă în masă, comisă tot de un islamist de origine nordafricană, a celui din Berlin, soldată cu unsprezece victime evitabile, dacă poliţia germană n-ar fi clacat ca în Franţa, nu e clar defel pe ce se bazează seninătatea lor. În fond, nu s-a uscat încă sângele nevinovat vărsat de Chérif Chekatt la Strasbourg, unde, la 48 de ore după crimele sale islamiste, trei poliţişti au dat în fine, oarecum întâmplător, peste el, reuşind să riposteze focului deschis de terorist şi să-l ucidă înainte de a fi şi ei omorâţi, potrivit Deutsche Welle.