Procurorul general Augustin Lazăr a comentat miercuri intenția PSD de adoptare a unei Ordonanțe de Urgență vizând modificarea codurilor penale, el spunând că prioritățile sistemului judiciar trebuie să fie cele cuprinse în raportul MCV.

Augustin LazarFoto: Captura video

"Există niste priorități ale sistemului judiciar român si ele sunt în raportul MCV. Acelea trebuie rezolvate", a declarat procurorul general, întrebat despre Ordonanța de Urgență vizând codurile penale.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat luni, la finalul ședinței Comitetului Executiv al PSD, că s-a decis adoptarea unei Ordonanțe de Urgență pe Codurile penale, fiind vizate doar articolele declarate constituționale. Ea a spus că a fost un vot privind "oportunitatea" acestei ordonanțe și că nu s-a stabilit când anume va fi adoptată.

Adoptarea unei ordonanțe de urgență pe Codurile penale ar înseamna un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, pentru că din momentul în care Parlamentul a început dezbaterea pe un act normativ, nu i-l mai poate lua nimeni, a declarat pentru HotNews fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean. El afirmă categoric că Executivul nu poate modifica prin Ordonanță o lege aflată deja în dezbatere în Parlament, existând și o decizie în acest sens a Curții Constituționale.

De asemenea, Tudorel Toader a declarat că Ministerul Justiției va analiza „în ce măsură pot fi adoptate una sau două OUG pentru transpunerea în codurile penale a soluțiilor legislative declarate constituționale”.

CITEȘTE ȘI: Zegrean: Nu există niciun argument pentru o ordonanță de urgență pe codurile penale, e doar voința lor / Guvernul nu poate modifica o lege aflată deja în dezbatere în Parlament