La final de an, a treia stagiune Artist in Residence organizată de ARCUB vine în întâmpinarea iubitorilor de jazz cu o nouă experiență muzicală inedită.

Dublu concert la ARCUBFoto: Afis

Dublul concert se deschide cu artiștii din noul val al jazzului românesc, câștigătorii Bucharest Jazz Festival 2018 – Toma Dimitriu, Alexandru Huțanu, Iulian Nicolau feat. Michael Acker, care vor fi urmați de duoul alcătuit din George Dumitriu, liderul grupului DUMItRIO, și artista de origine turcă Sanem Kalfa. Aceștia vor urca pe scena Sălii Mari de la ARCUB într-un dublu concert fascinant ce va avea loc joi, 13 decembrie, de la ora 20:00.

Concursul anual al Bucharest Jazz Festival contribuie la descoperirea și promovarea muzicienilor de jazz din România care activează în aria de compoziție de jazz, interpretare vocală sau interpretare instrumentală. Axat, în 2018, pe instrumentiștii de jazz aflați la debut, concursul Festivalului, intitulat New Jazz Performers, i-a desemnat câștigători pe Toma Dimitriu (pian), Alexandru Huțanu (saxofon) și Iulian Nicolau (tobe). Alături de contrabasistul Michael Acker, cei trei muzicieni susțin pentru prima dată un concert împreună pe scena de la ARCUB, în cadrul stagiunii “Artist in Residence”.

Renumit pentru reprezentațiile sale intime și intense, duoul Sanem Kalfa | George Dumitriu, va urca pe scena ARCUB, în cea de-a doua parte a serii pentru un concert ce va marca lansarea materialului discografic ”Dance”.

Rezidenți în Amsterdam, Sanem Kalfa și George Dumitriu formează un duo care „reușește să creeze un sunet complet nou în improvizația vocală. Ca ascultător, devii martorul unui proces de-a dreptul special, care te poartă pe culmi muzicale, la care nu ai visat niciodată. Albumul Dance este, cu siguranță, una dintre cele mai mari surprize ale anului 2018.” (Cyriel Pluimakers, Jazzenzo)

Prezent în programul “Artist in Residence” ca lider al grupului DUMItRIO, George Dumitriu revine la ARCUB cu cel mai nou proiect, “Dance”, de această dată alături de artista de origine turcă Sanem Kalfa. Influențele turcești, melancolia braziliană, înțelepciunea persană se combină hipnotic cu sunete electronice în albumul “Dance”, care trece de la subtil la exploziv și teatral.

Concertul dublu de la ARCUB din 13 decembrie încheie seria de șase concerte Artist in Residence No. 3 ale anului. Sezonul de jazz continuă și în 2019 cu o nouă serie de concerte programate în perioada ianuarie – iunie 2019. Programul concertelor Artist in Residence pentru anul 2019 va fi disponibil curând pe www.arcub.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.arcub.ro, www.bilet.ro precum și la casa de bilete ARCUB (strada Lipscani, nr. 84-90). Prețul unui bilet este de 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

DUBLU CONCERT – partea I

„CÂȘTIGĂTORII BUCHAREST JAZZ FESTIVAL 2018”

Dimitriu | Huțanu | Nicolau feat. Acker

13 DECEMBRIE | ORA 20:00 | SALA MARE ARCUB

Toma Dimitriu – pian (RO)

Alexandru Huțanu – saxofon (RO)

Iulian Nicolau – tobe (RO)

Invitat: Michael Acker – contrabas (RO)

Toma Dimitriu. Unul dintre cei mai creativi pianiști ai noii generații de artiști români, Toma Dimitriu susține numeroase concerte în Europa și Statele Unite. Este absolvent al Prins Claus Conservatorium din Olanda, și colaborează cu David Berkman, James Cammack, Owen Hart Jr., Gene Jackson sau Mircea Tiberian.

Alexandru Huțanu. Cu o experiență concertistică de peste șase ani în formații de jazz, Alexandru Huțanu predă în cadrul Catedrei de muzică instrumentală, specializarea „Clarinet și saxofon”. Membru al formațiilor Funk Factory, Academic Jazz Group, CALI Quartet, Huțanu primește Premiul pentru cel mai bun instrumentist la Sibiu Jazz Festival (2009) și International Youth Jazz Festival din Târgu-Mureș (2018).

Iulian Nicolau. Absolvent al Universității Naționale de Muzică București, Iulian Nicolau a venit în contact cu muzica improvizată și cu muzica de jazz în urma întâlnirii cu Borislav Petrov, Cătălin Milea și Alex Mann. Printre artiștii cu care a colaborat se numără Mircea Tiberian, Nicolas Simion, Alex Man, Cătălin Milea, Emil Bîzgă, Sorin Zlat.

Michael Acker. Considerat a fi unul dintre basiștii de referință ai României, Acker a fost membru în ansamblul vocal instrumental Canzonetta și, ulterior, a studiat jazzul sub îndrumarea lui Mircea Tiberian, la Universitatea Națională de Muzică București și a colaborat cu muzicieni consacrați din țară și străinătate.

DUBLU CONCERT – partea a II-a

“DANCE”

Sanem Kalfa | George Dumitriu

13 DECEMBRIE | SALA MARE ARCUB

Sanem Kalfa – voce, electronice (TR)

George Dumitriu – chitară, violă (RO)

Sanem Kalfa. Recunoscută pentru stilul său aparte, care mixează jazzul, improvizația și world music în ritmuri puternice și emoționante, Sanem Kalfa a studiat violoncelul în Turcia și interpretarea vocală la Departamentul de jazz al Prins Claus Conservatorium din Olanda. Câștigătoarea Montreux Jazz Competition, Sanem Kalfa a colaborat cu artiști precum Michael Moore, Michel Godard, Ambrose Akinmusire.

George Dumitriu. Multi-instrumentist și compozitor, George Dumitriu activează în muzica de jazz, muzica clasică contemporană și muzica improvizată. Cu o educație în muzica clasică, artistul român a studiat la București, New York și Olanda, iar în prezent predă chitara la Conservatorul din Amsterdam și viola în cadrul Prins Claus Conservatorium Groningen.