Asistenta Mariana Luceanu, care a fost concediată în octombrie, după ce a făcut greva foamei alături de colegul său, Daniel Simion, spune că haosul de la Spitalul Universitar a început după ce la conducere a venit actualul manager, Adriana Nica, precizând că în spital sunt în continuare nereguli. Corpul de control al ministrului, spune ea, a muşamalizat situaţia din unitatea sanitară.

HotNews.roFoto: Hotnews

“Niciodată nu a fost aşa la Spitalul Universitar. (...) Cam da, de când a venit Adriana Nica. A stat cuminţică până a obţinut numirea oficială pe post. De atunci s-a rupt filmul. A început haosul în spital”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mariana Luceanu, fosta angajată a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Fosta asistentă spune că în toată această perioadă s-a confruntat cu numeroase probleme, printre care și lipsa materialelor sanitare.

“Te duceai şi spuneai ce lipseşte şi nu te băgau în seamă. Absolut tot ce cereai, iar acum vorbesc din ce mi-au spus colegii şi ce am văzut eu cu ochii mei, cine făcea cerere sau avea vreo nevoie treceau şi cele 30 de zile legale şi nu primeau niciun răspuns. (...) Chestii care în Spitalul Universitar nu s-au făcut niciodată”, a declarat fosta asistentă.

Mariana Luceanu mai spus că o problemă gravă în cadrul unităţii spitaliceşti este sterilizarea necorespunzătoare a instrumentelor, care duce la contaminarea lucrurilor din jur.

“Sterilizarea nici la ora actuală nu se face. (...) Acolo trebuie nişte oameni instruiţi şi calificaţi care să ştie cum se spală (n.r. - ustensilele). Fetele din sala de operaţie coboară în lift cu instrumentele folosite în aceeaşi trusă în care sunt şi instrumentele sterile, nu sunt containere speciale de transport. (...) Cobori de la etajul 11, unde este ultima sală de operaţie, cu instrumentarul infectat cu sângele pacientului, nu există lift de bloc operator şi este un culoar foarte lung până ajungi la sterilizare. Asta înseamnă contaminarea a tot ce este în preajma ta”, a mai spus Mariana Luceanu.

Întrebată dacă Sorin Oprescu mai are vreo legătură cu Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Mariana Luceanu a spus pozitiv. “Eu cred că jumătate conduce Oprescu, ce ţine de administraţie, şi jumătate Adriana Nica, ea este cu răutatea. Nu am dovezi, dar asta e strict părerea mea personală”, a adăugat asistenta universitară.

Mariana Luceanu a fost în greva foamei timp de 15 zile în luna august, pentru a trage un semnal de alarmă privind neregulile din spital.

“Am fost în grevă pentru că în spital se întâmplau lucruri ciudate şi comportamentul vis-a-vis de salariaţi. Nu poţi să stai să umbli cu biciul. Omul înţelege de vorbă de bună. Nu înjuri, nu trânteşti, nu te comporţi aşa. (...) Severitatea este una, răutatea este alta. A fi sever este un lucru bun ca manager, a fi rău şi a face rău celui care nu este de acord cu tine este cu totul altceva. Cine nu este de acord cu ea (n.r. - managerul) este împotriva ei şi atunci se încearcă înlăturarea respectivului”, a adăugat Mariana Luceanu.

Fosta angajată a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti mai spune că, după plecarea ei, lucrurile nu s-au schimbat.

“Acum toată lumea vine cu scârbă la serviciu, nimeni nu vorbeşte şi suportă toate greutăţile. Colegii mei de la anestezie stau acum în frig la 10 grade şi vor să-şi cumpere calorifer electric, iar conducerea le spune că le va confisca sau arunca. Condiţii nu au”, a mai adăugat fosta angajată.

Întrebată dacă în urma corpului de control al ministrului Sănătăţii s-a schimbat ceva în unitatea medicală, fosta asistentă a răspuns negativ. “Eu nu cred în acest corp de control pe care ministrul a tot promis că-l face public, dar nu a făcut nimic public. Am ajuns la ideea că e o întreagă muşamalizare acest corp de control. Acest control a fost ca celelalte controale - s-a încercat ascunderea mizeriei sub preş şi ridicarea îl slăvi a unora sau a altora. Până nu văd un raport public voi crede că se încearcă muşamalizarea cazurilor la Spitalul Universitar de Urgenţă”, a declarat Mariana Luceanu.

Fosta angajată a Spitalului Universitar de Urgenţă susţine că motivul pentru care a fost concediată este că ar fi că a vorbit despre neregulile din cadrul instituţiei medicale.

“Am fost concediată pentru că am vorbit public, e la mintea cocoşului. S-au legat de 4-5 zile în care am fost lipsă din serviciu. Nu am afectat cu nimic viaţa bolnavului, nu am fost la discotecă, am fost în curtea spitalului unde eram în grevă. Nici măcar acasă la familie nu am fost”, a mai spus femeia.

De cealaltă parte, managerul unităţii spitaliceşti transmite că nu comentează acuzațiile unui fost angajat al unității, precizând însă că raportul Corpului de control al ministrului este finalizat în totalitate.

"Afirmaţiile unei foste angajate nu le comentez. Dumneaei poate să afirme ce vrea, când vrea şi cum vrea. Este dreptul dumneaei. Dreptul meu este să fac lucrurile să funcţioneze normal în spital şi dacă doamna are ceva de comentat, eu nu comentez. Este un raport pe care l-a întrunit Corpul de Control al ministrului Sănătăţii. Comunicarea acestui raport o va face doamna ministru când va considera că este oportun. Raportul este finalizat în totalitate", a declarat, pentru MEDIAFAX, Adriana Nica.

Anterior, după concedierea angajatei, Adriana Nica spunea că i-a desfăcut contractul de muncă din motive disciplinare.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în luna octombrie, şi efectuează o anchetă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), în legătură cu concedierea asistentei medicale care a făcut greva foamei acum câteva luni. De asemenea, fosta angajată a dat în judecată SUUB pentru că i s-a desfăcut contractul de muncă.

Doi asistenţi medicali de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti au intrat în greva foamei pe 8 august.

În urma acestor sesizări, ministrul Sănătăţii a trimis Corpul de control la unitatea spitalicească, dar nici până în prezent nu a publicat rezultatele raportului.