Cabinetul Dăncilă a decis suplimentarea bugetului Ministerului Muncii cu peste 43,2 milioane de lei din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru acest an, pentru a putea plăti pensiile. Executivul spune că s-au înregistrat cheltuieli mai mari decât cele estimate din cauză că au fost introduse în plată dosare noi de pensionare în număr mai mare decât s-a anticipat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Guvernul a adoptat în ședința de vineri două Hotărâri prin care bugetul Ministerului Muncii este suplimentat din Fondul de rezervă cu suma totală de 43.236.000 de lei. Banii vor fi folosiți pentru plata pensiilor, a ajutoarelor de bătrânețe, precum și pentru achitarea comisionului poștal aferent drepturilor de asigurări și asistență socială.

”S-au înregistrat cheltuieli mai mari decât cele estimate inițial din cauza faptului că au fost introduse în plată dosare noi de pensionare în număr mai mare decât s-a anticipat, dar și din cauza creșterii cu 10% a cheltuielilor pentru transmiterea și achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat la domiciliul beneficiarilor, ca urmare a majorării la 1,1% a comisionului poștal, conform prevederilor art. 8 din OUG nr. 102/2018”, a explicat ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi.

Astfel, din totalul de 43.236.000 lei, suma de 42.566.000 de lei este necesară pentru plata pensiilor și ajutoarelor de bătrânețe și pentru achitarea comisionului poștal aferent, majorat la 1,1, iar suma de 670.000 de lei este prevăzută pentru achitarea comisionului aplicat pensiilor, ajutoarelor și indemnizațiilor plătite din bugetul de stat (460.000 lei), dar și pentru cel aplicat pentru plata beneficiilor de asistență socială (210.000 lei), potrivit Ministerului Muncii.