Politic show: Șeful PSD Vrancea, Marian Oprișan, a pierdut pentru a patra oară în instanță contra unui jurnalist; Dăncilă, despre salariul minim diferenţiat; Partidele ar putea pierde subvenţia de la stat, dacă liderii lor sunt condamnaţi pentru corupţie - Hotnews Mobile
1 € 4,6528 1 USD 4,0873marţi 11 dec 2018

Politic show: Șeful PSD Vrancea, Marian Oprișan, a pierdut pentru a patra oară în instanță contra unui jurnalist; Dăncilă, despre salariul minim diferenţiat; Partidele ar putea pierde subvenţia de la stat, dacă liderii lor sunt condamnaţi pentru corupţie

de L. S. Vineri, 7 decembrie 2018, 0:58
- a A+
Imagine
Șeful PSD Vrancea, Marian Oprișan, a pierdut pentru a patra oară în instanță contra unui jurnalist. Curtea de Apel Galați i-a dat câștig de cauză ziaristului Sebastian Oancea, dat în judecată de Marian Oprișan, președintele PSD și al Consiliului Județean Vrancea, transmite Vrancea24.ro. Oprișan ceruse daune de 200.001 lei în urma publicării articolului "Nababii contractelor pe bani publici din județ: deputați, ziariști și sponsori de partid, cu probleme penale", scrie G4Media .



Dăncilă, despre salariul minim diferenţiat. Care va fi singurul lucru luat în calcul. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că în privinţa salariului minim diferenţiat Guvernul va lua în calcul doar studiile şi nu se va raporta la vechimea în muncă. “Pe salariul minim diferenţiat singurul lucru pe care-l luăm în calcul sunt studiile, nu ne vom referi la vechime", a declarat Viorica Dăncilă, potrivit Știrile ProTv .

Partidele ar putea pierde subvenţia de la stat, dacă liderii lor sunt condamnaţi pentru corupţie. Proiect USR depus în Parlament. USR a depus, în Parlament, un proiect de lege care prevede că toate donaţiile acordate partidelor politice peste un salariu minim pe economie să fie publicate, iar a subvenţia de la buget a partidelor să fie suspendată, în cazul în care persoane care au suferit condamnări definitive pentru comiterea unor infracţiuni electorale sau de corupţie ocupă funcţii de conducere în cadrul formaţiunilor. Citeşte întreaga ştire: Partidele ar putea pierde subvenţia de la stat, dacă liderii lor sunt condamnaţi pentru corupţie. Proiect USR depus în Parlament, scrie Libertatea .

Demisionarul Lucian Șova: Până la apariția unui decret rămân ministrul Transporturilor. Ministrul demisionar al Transporturilor Lucian Şova: Până la apariţia unui decret, sunt ministrul Transporturilor. Știu bine ce fac şi fac bine ce ştiu, crede ministrul. Ministrul demisionar al Transporturilor Lucian Şova a declarat joi că până la apariţia unui decret de eliberare din funcţie este ministrul Transporturilor. "Ştiu bine ce fac şi fac bine ce ştiu", a precizat el, conform Digi24 .

Tăriceanu ar putea scăpa de dosarul Microsoft. Senatorii nu vor vota în sesiunea parlamentară actuală solicitarea DNA pentru ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu. Dezbaterile au fost amânate pentru februarie, dar până atunci faptele s-ar putea prescrie. Conducerea Senatului a stabilit că va supune la vot cerea DNA de urmărire penală în dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu abia în sesiunea de primăvară, adică după 1 februarie 2019. Asta nu înseamnă însă că va fi dezbătută în februarie. Senatorii nu au nicio restricţie de termen, scrie România Liberă .
107 afisari


Niciun comentariu
comenteaza