​​Cum intri pe dreapta, punere în ecuație a tricolorului. Unde a fost el prezent, de ce și cum răspund istoricii: Pavelescu, Iorga, Filitti. Apoi, drept în față, cât peretele tricolorul, restartul nostru național: drapelul cu gaură din 1989. În sfârșit, povești puhoi “cusute” pe un alt tricolor și două ilustrate de formația Partizan și de instalația lui Ioniță. Totul, în conceptul expozițional al lui Attila Kim. Are dreptul ROM să ia Tricolorul și să-și provoace consumatorii să gândească la ce-i tricolorul?

Muzeul TricoloruluiFoto: Heist Industries

Eu cred că Tricolorul e și al lui ROM. Tricolor cum este și al meu și al tău, și-al națiunii, și al naționaliștilor, și al politicienilor. Eu cred însă că abuzul de Tricolor dăunează grav sănătății.

Suntem în 2018, când tocmai măsura nu ne caracterizează. Ce face ROM Tricolor? Își dă jos zorzoanele și spune: ce te inspiră la acest tricolor de fapt? Acest tricolor, de ce nu, purtat chiar pe o ciocolată. Pui mâna pe ciocolată, cum îți vorbește tricolorul? Eh, infinite sinapse și infinite interpretări. Eu văd însă că ăsta e jocul ROM Tricolor. Ia să vedem cum merg aceste sinapse, aceste interpretări în fața unei teme naționale, centenare.

Recunosc, am intrat în joc și eu v-am provocat la acest joc de-a tricolorul.

Și poveștile stârnite de acest joc justifică dilema. Băi, cine are dreptul să se folosească de tricolor? Eu, tu, fiecare. Al cui e simbolul? Al meu, al tău, al fiecăruia.

Hai cu tine în Muzeu. E în București, la Palatul Universul. Uite ce vezi. Pisica Pătrată interpretează una dintre povești. E tricolorul, da, tricolorul găurit din 1989, tricolorul unei generații.

Spui, ei și? Da, dar în mijlocul tricolorului este “gaura”. Simbol al ruperii cu o dictatură. Simbol al unei preluginte așteptări. Dăm vina pe tricolor pentru nerealizările noastre?

Apoi, vine un clopot. Sub clopot de intri, asculți un autentic cântec Partizan, inspirat de data asta de un tricolor-ștafetă. Povestea selectată - iar dintre sutele inspirate de campania ROM Tricolor, vorbește despre nepoata care-și descoperă bunicii prin simbolurile lor de curaj (decorații, distincții de război) toate ascunse, zidite în pereți. Odată cu venirea comunismului la Putere nu era bine să fi fost curajos în vremea războiului.

Sub clopot a intrat și Gabriela Munteanu, Marketing Director Kandia Dulce. I-am pus câteva întrebări, normal:

Reporter: Ai intrat sub clopot? Ce emoții ți-a dat cântecul Partizan?

G.M.: Am intrat, bineînțeles. Sub clopot, dar mai degrabă… în poveste. Mai exact, cea mai emoționantă poveste despre trecut, adusă în prezent de către trupa Partizan, într-un stil care ne definește pe noi ca popor. Fiecare sunet, fiecare vers din melodie mă duce cu gândul la ceva al nostru. Plăcut sau diferit. Dar al nostru.

Reporter: Care-i istoria tricolorului tău?

G.M: Tricolorul meu vorbește despre amintiri trecute, dar și despre amintiri care se construiesc încă. Despre simboluri, emoții și metafore care dăinuie și care au câștigat lupta cu uitarea. Așa cum este și ROM, cel mai dulce simbol al țării. Pentru noi, cei care am prins și alte timpuri, ROM Tricolor, așa cum îi spuneam încă de pe vremea în care nu știam că voi ajunge să pun și eu o părticică din suflet la povestea sa, avea gust de dulce, răsfăț și libertate. Deci tricolorului înseamnă pentru mine și ROM. Nu este vorba despre trei bucăți de material înălțate în zi de sărbătoare. Este vorba despre ceea ce simți. Pentru că tricolorul se poartă cel mai des în suflet și în gând.

Și dacă toate par să vorbească în Muzeul Tricolorului de prezentul lipsit de drum, de trecutul fără efect, hai să aruncăm o privire spre lup, sau lupi.

Este instalația lui Ioniță. Inspirată de povestea pe care aș numi-o gata cu mentalitatea de oaie, hai să și mușcăm din timpul pe care-l trăim. Așa ne dumirim, cu hora lupilor dacici care se-nvârtesc, că-i cazul să uităm de false stereotipuri, neobosite nostalgii și să avem tricolorul cu noi când ne trăim viața pur și simplu.

Să ne fie viața tricolor, să funcționăm în viață cu principii, valori, chestii de astea simple, pe care le tot pronunțăm sub tricolor. Vorbe goale, nu? Și tu ai dreptul să folosești tricolorul? Uite că da. Se poate, fără atâtea mofturi, extremisme, egoisme. Vino la Muzeu, să vezi, uită de tot ce ți-am spus. Apoi, gândește tricolor. Pune-te în mai multe perspective.