A auzit cineva vreodată de Marea de Azov? Este o mare foarte puţin adâncă, de mărimea Lacului Michigan, înghesuită într-un colţ din nordul Mării Negre, care e mult mai mare. Dar în ultimele zile, ea a devenit teatrul unui grav conflict naval între Rusia şi Ucraina, scrie Time, citat de Rador.

În ziua de 25 noiembrie, vase de război ruseşti din Marea de Azov, având la bord trupe Speţnaz - echivalentul rusesc al trupelor americane maritime SEALS - au capturat două vase ucrainene şi un remorcher, rănind şase marinari, după cum au anunţat forţele navale ucrainene. Ruşii au izolat vasele şi au reţinut aproape 30 de marinari, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat presei că se investighează aşa-zisa intruziune ucraineană în presupusele ape teritoriale ruseşti.

Toate aceste incidente sunt urmarea invadării Ucrainei de către Rusia în 2014, care a dus ulterior la anexarea ilegală de către Rusia a Peninsulei Crimeea, aflată în mare parte în sud-estul Mării de Azov, şi la ocuparea sudului Ucrainei de către forţele rebele sprijinite de armata şi forţele speciale ruseşti. Uitaţi-vă pe hartă: pentru a-şi consolida anexarea Crimeii, Rusia trebuie să-şi asigure comunicarea totală între teritoriul său propriu-zis şi peninsulă. Modul cel mai eficient de realizare a acestui lucru este asigurarea controlului asupra Strâmtorii Kerci, de mare importanţă strategică, o fâşie îngustă de apă între Marea Neagră şi Marea de Azov.

Totuşi, pentru Administraţia Trump, incidentul va fi o nouă piatră de încercare în relaţiile extrem de proaste cu Rusia, tocmai când preşedintele Trump se pregăteşte ca, în această săptămână, să participe împreună cu Vladimir Putin la reuniunea la nivel înalt a Grupului celor 20 de State Industrializate (G 20).

Pe de altă parte, echipa sa (în special, secretarul apărării, Jim Mattis, şi consilierul pentru securitate naţională, John Bolton) a adoptat o poziţie dură faţă de comportamentul condamnabil al ruşilor, mai ales în privinţa anexării Crimeii. În mod corect, SUA s-au aflat în fruntea celor care i-au impus sancţiuni economice, sancţiuni care au avut un serios impact asupra economiei ruseşti. Ţara s-a aflat totodată şi în fruntea celor care au acuzat Rusia de încălcarea repetată a tratatului INF (Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare), condamnând-o şi pentru periculoasele operaţiuni repetate împotriva vaselor şi avioanelor de război ale NATO.

Dar ulterior, în timpul şi după dezastruoasa conferinţă de presă de la Helsinki a preşedintelui cu Putin, Trump i-a permis Rusiei să-şi continue comportamentul reprobabil pe plan internaţional. Asta trebuie să ia sfârşit. Iar apropiata reuniune este o mare ocazie pentru ca Trump să îşi revizuiască poziţia atât în întâlnirile sale private la nivel înalt, cât şi în public.

Comportamentul ruşilor în Ucraina contravine în mod clar legislaţiei internaţionale. În mod special, preşedintele trebuie să spună clar că anexarea Ucrainei este un delict şi că sancţiunile vor continua până când Rusia îşi va schimba atitudinea şi va dori să coopereze cu comunitatea internaţională pentru a soluţiona situaţia printr-un proces conform Protocolului de la Minsk, din 2014. Eventuala îngheţare a conflictului, aşa cum s-a întâmplat în Georgia şi în Moldova (ambele întrucâtva ocupate de Rusia) nu e posibilă - Ucraina este prea mare, prea importantă şi prea naţionalistă ca să permită anexarea prelungită a unei alt porţiuni din teritoriu. Pe această temă, preşedintele trebuie să demonstreze că SUA, aliaţii noştri din NATO, precum şi aliaţii europeni sunt la unison, pentru că altfel, Putin va profita de ruptură pentru a încerca în continuare să-şi atingă ultimul său obiectiv strategic, respectiv, acela de a destrăma alianţa transatlantică.

Preşedintele trebuie totodată să afirme sprijinul ferm al Statelor Unite faţă de Ucraina pe toate planurile, inclusiv oferindu-le ucrainenilor armamentul defensiv necesar. În mod inutil, Administraţia Obama a ezitat să facă asta, încurajând astfel Rusia, dar, în mod corect, echipa lui Trump pentru probleme de securitate naţională s-a arătat fermă pe această temă. Pe lângă sisteme tactice antiaeriene, muniţie, radare, aparatură de comunicaţii şi altele asemenea, America trebuie să ofere şi necesarul de instrucţie şi consultanţă, folosind NATO ca pe un mecanism prin care să poată face toate astea.

Dar în primul rând, preşedintele trebuie să afirme clar că nu este în interesul nimănui să se ajungă din nou la un Război Rece în toată regula, lăsând la o parte actualul război din Ucraina. Poate că apelând la latura pragmatică a lui Putin, vom putea soluţiona această criză înainte ca ea să ajungă la un nivel pe care nu l-am mai putea controla.

Atâte războaie au început prin nişte incidente pe mare aparent fără importanţă, în care cei care iau decizii presupun eronat că miza este mai mică pentru că ele nu implică teritorii strict continentale. Din păcate, lecţia din Golful Tonkin* e instructivă în acest caz. Nici de acea "picătură de apă" nu auzise nimeni vreodată, până când ea a atras Statele Unite în războiul din Vietnam.

----------------------------------------------

*Aflat între nordul Vietnamului şi sudul Chinei, Golful Tonkin este braţul nordic al Mării Chinei de Sud. Două ciocniri în zonă dintre marina nord-vietnameză şi cea americană, semnalate în 1964 şi considerate iniţial izolate, au dus la declanşarea Războiului din Vietnam (n. red.).