ROM deschide Muzeul Tricolorului, creat cu ocazia Centenarului. 100 de români vorbesc acolo despre valori, identitate și patriotism (povești înscrise pe www.doar-tricolor.ro). 3 dintre aceste povești au prins viață prin interpretarea Trupei Partizan, sculptorului Costin Ioniță și street artist-ului Pisica Pătrată.

Muzeul Tricolorului - #doartricolorFoto: Smile Media

Tu ce faci de Centenar? Uite, poți vedea pe viu ce le-a trecut prin minte românilor. Muzeul Tricolorului va fi deschis pe 1 și 2 decembrie, la Palatul Universului, sala Mezanin, în intervalul orar 11:00 - 22:00, iar intrarea este liberă. Eu voi fi acolo. Sunt curios cum poți să vezi Centenarul și dincolo de festivisme de tot felul. Cum vezi lucrurile de acum 100 de ani cu ochii social media de astăzi. Cum arată un moment atât de important pentru o întreagă națione în epoca selfie pe care-o trăim. Eu asta fac de Centenar. Tu?

Context

ROM anunță deschiderea Muzeului Tricolorului, în care va expune 100 de povești despre patriotism, reinterpretate artistic. Muzeul, creat cu ocazia Centenarului, va putea fi vizitat în perioada 01 - 02 decembrie 2018, la Palatul Universului, sala Mezanin, în intervalul orar 11:00 - 22:00, iar intrarea este liberă. Vizitatorii vor fi întâmpinați cu steaguri și batoane ROM, iar iubitorii de muzică vor avea parte de o surpriză: un concert al trupei Partizan, care va avea loc chiar pe 01 decembrie, ora 20:00, în cadrul Muzeului.

"În an Centenar, ROM îi invită pe români să exploreze emoții autentice, transpuse artistic în cea mai frumoasă expresie modernă despre patriotism. 100 de povești despre valori, identitate și patriotism, 'donate' de către români și reinterpretate de către artiști, în cele mai creative feluri, au fost expuse ca patrimoniu imaterial în Muzeul Tricolorului. În acest fel, ROM își aduce omagiul pentru acest moment istoric marcant", a declarat Diana Bârlan, Group Brand Manager, Kandia Dulce.

Trei artiști și reprezentanții Kandia România au selectat 100 de povești dintre cele înscrise pe www.doar-tricolor.ro, pe care le-au expus în muzeu, iar 3 dintre acestea au prins viață, în cele mai creative feluri. Trupa Partizan, sculptorul Costin Ioniță și street artist-ul Pisica Pătrată sunt artiștii care au dat viață poveștilor despre tricolor, într-un concept expozițional creat de către renumitul arhitect Attila Kim. Tricolorul devine astfel mai prezent în istorie ca oricând și se transformă din simbol în manifest, arborarea sa nemaifiind limitată la ziua de 01 decembrie.

Inițiativa face parte din campania "Pentru România, doar tricolor" și se desfășoară sub sloganul "ROM. Senzații tari. De Centenar". Primul pas al campaniei a fost implementarea unui ambalaj special de Centenar, ROM devenind batonul care poartă #doartricolor. Despre Autentic ROM Din 1964 până astăzi, ROM a devenit o părticică din istoria românilor. A crescut alături de fiecare nouă generație, iar atunci când influențele străine au devenit irezistibile, și-a păstrat autenticitatea, provocându-i pe români să fie mândri de identitatea lor. ROM i-a unit pe români campanie cu campanie și le-a arătat cum, cu un strop de ironie și mult haz, putem lupta pentru valorile autentice românești care ne definesc.

Campaniile ROM au construit din micul baton o voce relevantă a noii generații, iar eforturile au fost apreciate și răsplătite cu o multitudine de premii locale și internaționale. Mai multe informații despre brand sunt disponibile pe http://www.romautentic.ro/​.