Sindicaliștii de la metrou anunță că vor merge mai departe și vor susține greva generală la metrou începând de miercuri, între orele 4:00 — 16:00, chiar dacă Tribunalul București a decis în primă instanță că greva de avertisment de joia trecută a fost nelegală.

Metroul din BucurestiFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Sindicatul Liber Metrou (USLM) anunță că decizia Tribunalului București prin care greva de avertisment de la metrou de joia trecută a fost declarată nelegală, conține și alte aspecte:

„respinge cererea de încetare a continuării acțiunilor de greva întemeiate pe greva de avertisment că prematur formulată.”

„ respinge în rest acțiunea (Metrorex) că fiind neîntemeiată”.

„În aceste condiții, conform adresei USLM nr. 324/16.l 1.2018, înregistrată la Metrorex sub nr. 3858/16.11.2018, miercuri 21.11.2018, la metrou va fi declanșată greva propriu—zisă pe termen nelimitat, zilnic între orele 4:00 — 16:00. În conformitate cu legea avem acest drept”, transmite sindicatul.

„Suntem dispuși incontinuare la negocieri mai ales că din informațiile difuzate în presă chiar azi urmează a fi schimbată atât conducerea Ministerului cât și cea executivă, condiții în care suntem nevoiți să așteptăm întâlnirea cu noile organe de conducere și apoi ne vom pronunță dacă sau nu vom declanșa greva propriu-zisă”, potrivit unui comunicat de presă al sindicatului.

Tribunalul București a decis că greva de avertisment declanșată de Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) în data de 15 noiembrie a fost nelegală.

Sindicaliștii de la metrou și Metrorex se află în conflict de muncă, pe marginea negocierilor privind noul contract colectiv de muncă.

Consiliul General al USLM a respins ofertă de creștere salarială lansată de Metrorex și a decis să continue conflictul de muncă. Sindicaliștii solicită o creștere a salariilor cu 42%. Acceptarea majorărilor salariale cerute de sindicaliștii de la metrou ar duce la o creștere a prețului biletului la 4 lei, de la 2,5 lei pentru o călătorie, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Șova.

Șova îi acuză pe sindicaliști și pe liderul sindical Ion Rădoi de șantaj. Ministrul a mai spus că Rădoi vinde sindicaliștilor iluzii, solicitând, în cadrul negocierilor, o creștere salarială de 42%. O asemenea creștere salarială este ilegală, susține Șova, pentru că ar trebui corelată cu creșterea productivității.