La doar o săptămână după ce Parlamentul European a adoptat cea mai dură rezoluție la adresa României privind statul de drept, președintele acestui for, Antonio Tanjani, și liderii grupurilor politice vin miercuri la București, urmând să aibă discuții cu premierul Viorica Dăncilă. Discuțiile au loc în contextul în care aceasta s-a arătat foarte nemulțumită de declarația adoptată de PE, acuzând interese politice.

Viorica Dancila si Antonio TajaniFoto: Facebook/ Guvernul Romaniei

Întâlnirea este prilejuită de Conferinței Președinților din Parlamentul European cu Guvernul României, în perspectiva preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

La evenimentul care va avea loc la Palatul Victoria vor participa Viorica Dăncilă, membrii Guvernului României, președintele Parlamentului European, Antonio Tanjani, Secretarul General al Parlamentului European, Klaus Welle, precum și liderii celor 9 grupuri politice.

”Vom discuta despre aspecte de interes pentru viitorul UE și despre buna gestionare a unor dosare importante, și mă refer la buget, la Brexit, la evoluțiile bugetului post-Brexit. Avem capacitatea să dovedim partenerilor europeni că România este un stat membru capabil și responsabil, determinat să contribuie la construirea viitorului Uniunii Europene, indiferent de abordările pur politice dintr-un moment sau altul", afirma Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern de săptămâna trecută.

Tot atunci a a susținut că Rezoluția Parlamentului European privind statul de drept în România este o expresie a intereselor unor grupuri politice din PE.

"Consider rezoluția PE expresia unor interese electorale ale unor grupuri politice europene. Votul nu a fost pentru România sau pentu dreptate. Mă refer aici la respingerea protocoalelor între servicii secrete și instituții din sistemul judiciar. E greu de înțeles punerea la zid a Jandarmeriei române pentru modul identic de intervenție al jandarmilor din alte state. Cel mai greu de explicat este votul pentru rezoluție al unor europarlamentari români, care va fi aspru sancționat în România", a adăugat Viorica Dăncilă.

Parlamentul European a adoptat, pe 13 noiembrie, în plenul de la Strasbourg, rezoluția privind statul de drept din România, în care este condamnată intervenția "violentă și disproporționată a poliției în timpul protestelor de la București din august 2018" și se recomandă autorităților "să se opună măsurilor care ar duce la dezincriminarea corupției în rândul funcționarilor de stat și să aplice strategia națională anticorupție".