Președintele PNL Ludovic Orban s-a întâlnit la Parlament cu ceilalți lideri ai opoziției, Dan Barna (USR) și Eugen Tomac (PMP), pentru a face o primă evaluare referitoare la majoritatea parlamentară înainte de a depune moțiunea de cenzură, au precizat surse liberale.

Urnele de vot de la motiunea de cenzuraFoto: Captura YouTube

Potrivit surselor citate, așa cum arată evaluarea actuală, aceștia se bazează pe 30 până la 42 de parlamentari anti-Dragnea din "zona PSD".

Astfel, fiecăruia dintre cei trei lideri de partid i-a fost "alocată" o zonă de negociere cu parlamentari din majoritate.

Pentru ca moțiunea să treacă, pe lângă voturile PNL+USR+PMP, este nevoie de alte 67 de voturi.

Orban a declarat marți, după publicarea raportului MCV la adresa României și votul din Parlamentul European privind statul de drept din țara noastră, că vor fi intensificate negocierile cu celelalte partide în perspectiva depunerii unei moţiuni de cenzură, care este acum "și mai aproape".

La rândul său, și liderul USR Dan Barna a declarat că este "obligatorie" în acest moment.

Cei de la PMP fac apel de mai multe săptămâni pentru depunerea unei moțiuni de cenzură.