Non-stop... Negocierile pentru Brexit dintre Bruxelles și Londra s-au accelerat de vinerea trecută și au continuat aproape non-stop în ultimele 72 de ore. Obiectivul este acela de se a încheia un acord de principiu care să poată fi acceptat de guvernul Theresei May (poate, marți) și să fie ratificat de cei 27 de parteneri UE în cadrul unui summit extraordinar din noiembrie, potrivit Rador, care citează El Pais.

HotNews.roFoto: Hotnews

Luni, şeful echipei de negociatori ai UE, Michel Barnier, a informat Consiliul de Miniştri cu privire la termenii unui pact care ar oferi Regatului Unit posibilitatea unui Brexit mai puțin traumatizant pentru interesele sale economice (cu o ieșire graduală, dacă este necesar), dar în schimbul unui angajament ferm față de standardele europene.

Cadrul oferit de UE, care începe să semene cu o ultimă ofertă, are în vedere posibilitatea de a prelungi perioada de tranziție - o cerere pe care guvernul May nu a îndrăznit niciodată să o facăă cu forța (de teama reacției aripii sale eurosceptice), dar pe care surse europene o atribuie clar părţii britanice.

Totuşi, concesia UE va veni cu nişte condiții. Pe de o parte, Bruxelles-ul dorește ca extinderea posibilă să fie limitată în timp și să nu poată fi repetată. Țări precum Spania sau Franța doresc să limiteze posibila incertitudine politică și economică care poate rezulta din menținerea unui statut legal pentru Marea Britanie ca acela avut în calitatea ei de partener de mare calibru.

Proiectul de acord vizează şi un al doilea scenariu în care s-ar ajunge la sfârșitul perioadei tranzitorii (în 2021 sau mai târziu) fără o soluție menită să evite reapariția unei frontiere fizice între Irlanda de Nord (provincie a Regatului Unit) și Republica Irlanda (membră a UE). În acest caz, ar putea fi stabilit un 'backstop' (plasă de protecţie), așa cum a ajuns să fie numit demersul în jargonul negocierilor, pentru a se menține libera circulație a produselor și serviciilor în Irlanda.

Propunerea acestei măsuri de salvgardare se află pe masă de luni de zile, fără ca ea să reuşească să avanseze. Pe de o parte, Bruxelles-ul a sugerat că numai Ulsterul poate rămâne în Uniunea Vamală Europeană. În schimb, britanicii doresc ca întregul Regat al Marii Britanii să continue să rămână (pentru a evita o fractură a pieței sale interne), fără însă ca el să se supună normelor vamale ale continentului.

Cele două propuneri au fuzionat în ultimele ore și indică un posibil acord. "Pe baza eforturilor noastre comune, parametrii unui posibil acord sunt în mare parte definiți", a subliniat Barnier în faţa miniştrilor europeni, potrivit declaraţiilor făcute ziarului "Financial Times" de un martor prezent la reuniune.

Vestea cea mare care pare să deblocheze negocierile este că acordul de ieșire din UE va forma deja în parte relația viitoare a clubului european cu fostul său partener în chestiuni precum concurența, impozitarea sau mediul.

Echipa lui Barnier a rezistat de la început şi a dorit să amestece acordul de a părăsi clubul cu relația de după Brexit, de teama de a nu pierde teren în fața negocierilor privind un viitor acord comercial și de investiții cu Londra care, de asemenea, se anunţă complicat. În schimb, guvernul May a cerut angajamente care să depăşească 29 martie 2019 (data la care se va înfăptui Brexitul), pentru a putea justifica în fața Parlamentului un acord de retragere care pare clar în favoarea UE.

Cele două părți ajung astfel în ultima fază, atenta fiind la prezentarea publică a posibilei soluții. Bruxelles-ul insistă asupra faptului că termenii economici, care ar putea fi încorporați în acordul de ieșire, nu urmăresc decât să se asigure că Londra va aplica în mod strict standardele europene pentru a împiedica Regatul Unit să devină o "gaură" de dumping fiscal, de activităţi sau de afaceri în perioada de tranziție de după ieșirea din UE (care se va încheia, în principiu, pe 31 decembrie 2020) și, mai presus de toate, în timpul aplicării sistemului de protecție ("backstop").

Cu toate acestea, partea britanică apreciază că Europa începe să precizeze în scris că fostul partener nu va fi o țară terță. Marți, Comisia Europeană urma să dezbată dacă va include Regatul Unit din primul moment pe lista țărilor ai căror cetățeni nu au nevoie de viză. Un gest care, dacă ar fi aprobat oficial, ar putea să înceapă calea spre un Brexit mai confortabil decât se temea toată lumea în ultimele săptămâni.