Plenul Camerei Deputaților va da miercuri un vot asupra proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate, care introduce detenția la domiciliu pentru cei cu pedepse de până la un an, după ce comisia juridică a dat marți un raport cu mai multe amendamente. Față de forma Senatului, PSD a eliminat posibilitatea ca această prevedere să se aplice și pedepselor de până la 10 ani în cazul femeilor însărcinate și celor care au minori în întreținere.

PenitenciarFoto: Agerpres

Proiectul se află din nou în parlament, la reexaminare, după o decizie a Curții Constituționale, luată ca urmare a unei sesizări a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Important de precizat însă: Curtea s-a mai pronunțat o dată, pe o sesizare a președintelui Klaus Iohannis, și a decis că legea este neconstituțională în ansamblul său. Pentru această decizie nu există încă motivarea.

Astfel, în această formă, detenția la domiciliu se va aplica persoanelor condamnate la închisoare de până la un an, cu excepția persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violență, dar şi persoanelor condamnate care mai au de executat 18 luni până la împlinirea fracției minime obligatorii pentru eliberarea condiționată din pedeapsa inițială a închisorii mai mare de un an.

Legea oferă posibilitatea ca cei condamnați în aceste condiții și care nu au pedepse totale mai mari de 5 ani să poată executa pedeapsa acasă fără brățară eletronică.

Mai exact, potrivit proiectului, "judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate dispune executarea detenției la domiciliu fără sistem electronic de supraveghere, în cazul în care persoana condamnată:

a) nu are rapoarte de abateri disciplinare;

b) are o pedeapsă care nu depășește 5 ani."

Mai mult, și cei care execută la domiciliu detenția pot beneficia de eliberare condiționată.

Tot față de forma Senatului, cei de la PSD au refăcut lista de infracțiuni care vor fi considerate "fapte comise cu violență."

Acestea sunt:

"art. 188-191: Omor, omor calificat, ucidere la cererea victimei, determinarea sau înlesnirea sinuciderii

* nu se regăsete art. 192 - uciderea din culpă

art. 193-202: Lovirea, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, vătămarea corporală din culpă, rele;e tratamente aplicate minorului, încăierarea, violența în familie, uciderea ori vătămarea nou-născutului de către mamă, întreruperea cursului sarcinii, vătămarea fătului

art. 205: lipsirea de libertate

art. 209-212: sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, supunerea la muncă forțată

art. 218: violul

art. 219: agresiunea sexuală

art. 229 alin.(2) lit.c): furtul calificat săvârșit de o persoană mascată

art. 233-237: tâlhăria, tâlhăria calificată, pirateria, tâlhăria sau piraterie urmată de moartea victimei, sancționarea tentativei

art. 257: ultrajul;

art. 279: ultrajul judicicar;

art. 282: tortura;

art.286 alin.(2) lit.a): înlesnirea evadării săvârșită prin folosirea de violențe, arme, substanțe narcotice sau paralizante;

art. 401-403: Atentatul care pune în pericol securitatea națională; atentatul contra unei colectivități; actele de diversiune;

art. 420: lovirea superiorului ori a inferiorului:

art. 433: agresiunea împotriva santinelei;

art. 438-440: genocidul; infracțiuni contra umanității; infracțiuni de război."

Cum au fost modificate regimul deschis și regimul semideschis:

"Regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violență la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani, respectiv persoanelor condamnate pentru fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani.

Regimul deschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă la pedeapsa închisorii de cel mult un an, respectiv pentru fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani."

Toate modificările pot fi consultate aici