Kei Nishikori a fost doar o "umbră" în O2 Arena din Londra (Grupa Lleyton Hewitt), niponul fiind de nerecunoscut - serviciu slab, lovituri complet ratate, erori cât cuprinde. Terenul a părut dintr-o dată prea mic, iar fileul prea înalt pentru Nishikori. Kevin Anderson și-a văzut de treabă, și-a construit jocul în spatele unui serviciu solid și s-a impus cu un neverosimil 6-0, 6-1. Cu doar două zile în urmă, Nishikori îl învinsese pe Roger Federer.

HotNews.roFoto: Hotnews

Timp de 64 de minute, Nishikori (9 ATP) a părut dintr-un alt film: a lovit mingea ba prea devreme, ba prea târziu, mișcarea lui pe durata meciului fiind una în antiteză cu ceea ce se juca în O2 Arena. Niponul părea că a greșit "stream-ul" partidei, venind parcă dintr-o altă epocă a sportului alb.

Kei a fost la o altă viteză fața de cea a adversarului, un adversar care și-a respectat planul tactic pe toată durata disputei. Anderson (6 ATP) a servit foarte bine (nicio surpriză la acest capitol), a deschis bine terenul cu forehand-ul și a avut mult echilibru cu backhand-ul.

Japonezul a modificat singura dată tabela în dreptul său atunci când era deja 6-0, 5-0 pentru sud-african. Momentul a fost primit cu urale de publicul din O2 Arena.

În urmă cu doar două zile, Nishikori reușise o mare surpriză după ce l-a învins pe Roger Federer.

Aici poți vedea ultimul punct al disputei Anderson vs Nishikori:

Rezultate consemnate până acum în Grupa Lleyton Hewitt:

Kevin Anderson - Dominic Thiem 6-3, 7-6(10)

Kei Nishikori - Roger Federer 7-6(4), 6-3

Kevin Anderson - Kei Nishikori 6-0, 6-1

De la ora 22:00 / Roger Federer vs Dominic Thiem

Grupa Lleyton Hewitt

[2] Roger Federer (SUI)

[4] Kevin Anderson (RSA)

[6] Dominic Thiem (AUT)

[7] Kei Nishikori (JPN)

Grupa Guga Kuerten

[1] Novak Djokovic (SRB)

[3] Alexander Zverev (GER)

[5] Marin Cilic (CRO)

[8] John Isner (USA)

* Primii doi clasați din cele două grupe se vor califica în semifinale, acolo unde se va juca după sistemul locul unu dintr-o grupă vs locul doi din cealaltă grupă. Meciurile de la Turneul Campionilor se joacă după regula cel mai bun din trei seturi.

Karen Khachanov și Borna Coric sunt cele două rezerve ale turneului (în cazul unei accidentări, Karen va fi prima rezervă, iar Borna a doua).

Aici poți citi o amplă prezentare a Turneului Campionilor de la Londra.