Mijloace de constrângere a părintelui rebel în executarea hotărârilor judecătorești privitoare la minori - Hotnews Mobile
1 € 4,6662 1 USD 4,0794marţi 20 nov 2018
Dosare Juridice - Dreptul familiei

Mijloace de constrângere a părintelui rebel în executarea hotărârilor judecătorești privitoare la minori

de Valentina Preda Miercuri, 7 noiembrie 2018, 10:09
- a A+
Imagine
Într-o zi, la Regele Solomon au venit două femei, care amândouă își disputau maternitatea asupra aceluiași copil. Neputând stabili care dintre ele este adevărata mamă a copilului, înţeleptul rege a recurs la un truc "solomonic": a cerut gărzilor să taie copilul cu sabia în două, pentru a da fiecărei femei cate o jumătate și, astfel, pentru a le mulțumi pe amândouă. Faţă de aceasta, adevărata mama a copilului a căzut la picioarele înţeleptului și i-a spus plângând că preferă să îi dea celeilalte copilul, decât să fie acesta cel care suferă.



Scriam într-un articol precedent , că executarea hotărârilor judecătorești privitoare la minori poate părea o misiune imposibilă. Deși legiuitorul pare să fi urmărit protejarea minorilor de expunerea faţă de neplăcerile executărilor silite obișnuite, în realitate se ajunge mai degrabă la protejarea părintelui debitor al obligației de a permite copilului sa păstreze relația cu părintele alături de care nu (mai) locuiește în mod statornic. Lipsa mijloacelor de constrângere proprii executărilor silite obișnuite aproape că încurajează părintele debitor să nu respecte hotărârile judecătorești, speculând-și propriul copil ca perfect pretext legal pentru a refuza sau chiar sfida deciziile unor magistrați.

Aceste lucruri sunt la ordinea zilei, cu atât mai mult cu cât legislația română, în ansamblul său, încă păstrează orientarea de sorginte comunistă a menajării la infinit a debitorului (spre exemplu, prin punerea la dispoziție a procedurii suspendărilor, uneori chiar fără citarea creditorului, în toate fazele procesuale, inclusiv in căile extraordinare de atac).

În pofida acestor inconveniente, pot fi identificate diverse mijloace de presiune, începând cu cele de natură patrimonială, continuând cu cele de natura penală, ajungând, în cazurile extreme, la pierderea autorității părintești, respectiv la decăderea din drepturile părintești.

Art. 906 coroborat cu art. 912 din Codul de procedură civilă prevăd ca părintele debitor, cu tendințe de rebeliune, poate fi constrâns să execute obligațiile față de celălalt părinte prin aplicarea unor penalități între 100-1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, care curg până la executarea obligației, dar nu mai mult de 3 luni. Așa fiind, părintele debitor poate fi obligat, prin încheiere definitivă, la plata unor penalități al căror cuantum poate fi stabilit între 9.000-90.000 lei care se vărsa către părintele creditor, urmărirea silită a acestor penalități făcându-se potrivit regulilor de drept comun.

Concomitent sau succesiv, se poate recurge și la formularea unor plângeri penale , ori de câte ori părintele debitor refuză să permită celuilalt părinte menținerea relațiilor personale cu minorul, în forma și frecvența stabilite prin hotărârea judecătorească. Mai mult de două abateri constituie infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului (prevăzută și pedepsită de art. 379 Cod penal cu amenda penală ori cu maxim 3 luni de închisoare), specie a infracțiunii de gen - nerespectarea hotărârilor judecătorești.

Pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare pentru săvârșirea unei astfel de infracțiuni poate întemeia modificarea, pe cale judecătorească, a măsurilor privind chiar autoritatea părintească și domiciliul minorului, o atare sancțiune penală fiind de natură să ridice serioase semne de întrebare asupra (ne)demnității părintești, precum și dacă este sau nu în interesul minorului să fie lăsat spre creștere și educare unui astfel de părinte.

În formele extreme, în care revanșa dintre părinți derapează către alienarea parentală a copilului, căruia îi este inoculată repulsia și aversiunea fata de părintele nerezident, tocmai pentru a atrage creditorul în capcana normelor speciale de executare silită care se opresc la refuzul minorului, se ajunge chiar la decăderea părintelui alienator din drepturile părintești.

Abuzarea emoțională a propriului copil prin negarea identității și filiației acestuia, prin proiectarea unei imagini deformate asupra ideii de părinte și de familie, refuzarea dreptului minorului de a-și cunoaște și de a dezvolta sentimente de atașament și faţă de celălalt părinte, culpabilizarea sau sădirea unui sentiment de vinovăție în sufletul copilului pentru atașamentul față de părintele nerezident sunt considerate riscuri grave pentru corecta și normala dezvoltare psiho-emoțională a unui copil fără discernământ complet format. Copiii de azi sunt adulții de mâine, iar o copilărie incompletă și o educație distorsionată reprezintă oglinda societății viitoare. Acesta este și motivul pentru care, art. 508 Cod civil conferă doar autorităților publice cu atribuții de protecție a copilului (în concret, DGASPC) calitatea de a sesiza instanța de tutelă cu o cerere de decădere din drepturile părintești . Legea prezumă că atare situații transcend disputelor de familie, devenind o problemă a societății.

Potrivit legislației actuale, părintele creditor și nerezident rămâne la mâna și la discreția părintelui care locuiește în mod statornic cu minorul. Puterea hotărârilor judecătorești pronunțate în materie de minori și familie se restrânge la o autoritate facultativă, respectată doar de părinții corecți, de bună credință și responsabili. Paradoxal, într-o societate a celor drepți și corecți nu ar mai fi nevoie de lege, astfel că absurdul legilor opționale este că nu vor mai fi respectate de nimeni și, prin urmare, nu își vor mai atinge scopul pentru care au fost edictate.

Majoritatea părinților excluși din viața copiilor lor nu au nici disponibilitatea și nici resursele de a se angaja și de a susține până la capăt o astfel de dispută amară și revanșardă. Li se pare absurd să lupte pentru exercitarea unui drept natural. Cei pragmatici și mai puțin sentimentali își concentrează atenția spre întemeierea unei noi familii, în care să fie fericiți. Ab initio, astfel de conflicte nu au câștigători, ci un singur învins, copilul.

Un articol semnat de Valentina Preda - Partner STOICA & Asociații
1992 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza