Salariul minim trebuie să existe pentru a asigura un cadru minimal de venituri, susține Dragoș Roșca, președintele Romanian Business Leaders, într-o conferință presă. Potrivit acestuia, problema este cum îl administrezi și în ce măsură îl aplici similar peste tot. Deja unele companii își mută producția în Ucraina sau Republica Moldova.

Imagine din timpul evenimentuluiFoto: Hotnews

“Dacă România ar fi numai București, Cluj, Timișoara și Sibiu, salariul minim și de 2.000 de lei, 2.500 nu ar fi o problemă. Din păcate, România este și Vaslui, Tulcea, Slobozia, Ialomița. Este o țară extrem de diversă din punct de vedere al ceea ce înseamnă productivitate. În momentul în care duci un salariu minim foarte sus constați că vei crea niște probleme și mai mari exact în acele județe unde te confrunți cu șomaj și cu lipsa investițiilor. Dacă ne uităm în Vaslui și Botoșani vom constata că în general acolo sunt foarte multe companii în industria textilă”, a spus Roșca.

Aceste companii, spune el, angajează zeci de mii de oameni.

“Nu vorbesc de companii care angajează 100-300 de oameni, ci zeci de mii. Pentru o companie de textile cifra de care vorbim este de 2.000 de angajați. Dacă mărești salariile cu atât, ce se întâmplă? Omul își face socoteala. Este în competiție globală cel care face produse textile sau cabluri. Dacă văd costurile astea, văd că nu mai trebuie să le produc la Vaslui, ci în altă parte. Lucrul acesta îl vedem. Se mută în Ucraina sau Republica Moldova. Sunt orașe, precum Urziceni, care în ultimii ani au pierdut 4.500 locuri de muncă. S-a închis fabrica de textile și încă una. S-a închis din cauza creșterilor salariului minim. I-am transformat în asistați sociali. Alte investiții nu s-au dus acolo”, a explicat reprezentantul RBL.

Potrivit acestuia, nu se duc Microsoft sau Oracle la Urziceni pentru că nu au ce face, nu au forță de muncă calificată.

“Oamenii ăia atât știu să facă, textile și eventual să pună cabluri cap la cap. Atunci îi muți din angajați, în asistați sociali. Eventual, oamenii ăia disperați cu foamea la ei, ar putea să plece în Italia sau Spania. Ce am câștigat? Nimic, am pierdut impozite, investiții. De ce se ajunge în situația asta? Nu există dialog. Guvernul nu lansează un dialog deschis, clar, cu mediul de faceri, sindicate. Te trezești cu un anunț că peste o lună se mărește iar salariul, că se face de la 1 noiembrie. Nu poți să pleci cu un buget la început de an, ești spre sfârșit de an, nici nu au mers bine lucrurile anul acesta si te trezești că se mai mărește o dată. Cu ce resurse? Așa cum statul nu are bani în buget, nici companiile nu au. Sunt unele care au, dar multe care nu au. Ce se va întâmpla? Fie se vor închide, fie vor muta capacitățile de producție, fie vor trece pe mulți la negru. Asta ne dorim? Iarăși să avem angajați la negru, fără pensie, fără asigurări?”, apreciază Roșca.