Suntem ceea ce mâncăm, iar ceea ce mâncăm relevă în schimb ceva despre ce suntem. Aşadar nu ar trebui să fim foarte surprinşi de faptul că se pare că acum oamenii mănâncă plastic, având în vedere natura noastră suficient de inconştientă pentru a fi murdărit planeta cu aceste materiale, scrie The Guardian, citat de Rador.
Un mic studiu realizat la Universitatea Medicală din Viena a constatat că părţi minuscule de plastic sunt prezente în sistemul digestiv al oamenilor din opt ţări diferite, inclusiv Regatul Unit. Şi deşi este un început foarte timid al discuţiei - la studiu au participat doar opt persoane şi acesta nu ne spune dacă consumul de plastic a avut vreun efect asupra organismului lor, ceea ce înseamnă că este necesar să se facă îngrozitor de multe alte cercetări pentru a ajunge să ştim ce înseamnă toate acestea - este o discuţie de mult timp necesară. Noi ştim de mai multă vreme că peştii ingerează plastic. Am crezut oare cu adevărat că nu va ajunge înapoi la vârful lanţului trofic, că consecinţele propriilor noastre acţiuni nu se vor întoarce împotriva noastră?
Dar cu scuzele de rigoare datorate Planetei Albastre, problema se întinde dincolo de curăţarea oceanelor. Şase din cei opt subiecţi ai studiului au mâncat peşte marin, dar nu toţi. Alte posibile teorii implică consumul de apă din doze de plastic, mâncatul de alimente ambalate în plastic sau particule minuscule de plastic care plutesc în aer şi aterizează pe hrana noastră. Dar mediul în care trăim este atât de saturat acum cu plastic, încât pare aproape inevitabil ca noi să-l absorbim cumva.
De fapt, contează? Acest studiu nu poate răspunde încă la această întrebare, deoarece nu ne spune decât că în fecalele umane au fost descoperite microparticule de plastic. Dacă nu fac decât să treacă prin organismul nostru asemenea unui oaspete nedorit, înainte de a fi sumar expulzate, atunci poate că nu provoacă nicio daună. Dacă ar exista dovezi că plasticul este absorbit şi se acumulează în organele noastre interne, cum au sugerat unele studii asupra animalelor, ar putea fi un semnal de alarmă. Dar oricum ar sta lucrurile, reacţia noastră instinctivă la descoperirea unor materiale care se află în corpul nostru fără ca noi să fi optat conştient pentru a le ingera ar trebui să ducă la accelerarea eforturilor de combatere a poluării cu plastic.
Michael Gove, secretarul britanic al mediului, analizează actualmente planurile de reducere treptată a folosirii beţişoarelor de curăţat urechile, a beţelor de amestecare a băuturilor şi paielor din plastic. Dar chiar şi o privire aruncată asupra acestei liste te face să te întrebi de ce nu s-a făcut asta mai demult. Beţişoarele cu bumbac la capete au cel puţin utilizări medicale, dar de când sunt beţele pentru amestecarea băuturilor, făcute din plastic sau din orice altceva, necesare existenţei umane? Acestea sunt lucruri pe care le putem elimina cu uşurinţă fără a le duce lipsa, dar ele reprezintă o picătură dintr-un ocean supraaglomerat.
Angajamentul de a folosi banii din ajutoare externe pentru combaterea poluării cu plastic în ţările în curs de dezvoltare atrage mai puţin atenţia presei, dar are un mai mare potenţial de schimbare, având în vedere faptul că un studiu a arătat că 90% din deşeurile de plastic care poluează oceanele provin din 10 cursuri de apă din Africa şi Asia. Dar toate acestea nu fac decât să zgârie suprafaţa problemei.
Rezolvarea poluării cu plastic nu este deloc atât de simplă cum vor să ne convingă unii activişti. În primul rând, renunţarea la ambalarea în plastic şi adoptarea altor materiale va declanşa alte temeri de mediu. Îmbutelierea lichidelor în sticlă în loc de plastic le face mai grele, ceea ce ar putea însemna mai multe deplasări pentru transportul acestora; fabricarea hârtiei are o amprentă de carbon mai mare decât a alternativei din plastic. Pe scurt, există un motiv pentru care am ajuns să fim atât de dependenţi de plastic şi chiar dacă ar fi posibil să renunţăm chiar de mâine la acest material, ar fi nevoie de o perioadă de până la 1.000 de ani pentru biodegradarea unor articole care sunt fabricate în acest moment.
Dar faptul că este greu nu înseamnă să ne spălăm pe mâini şi să nu luăm niciun fel de măsuri - şi poate că acesta este semnalul de alarmă de care aveau nevoie unii. O societate care, pe de o parte este obsedată de calitatea hranei pe care o bagă în gură, iar pe de alta, îşi mănâncă fără nicio grijă propriul gunoi, implică un grăunte de autentică nebunie. Se pare că războiul împotriva plasticului tocmai a devenit personal.
