Polițiștii din județul Caraș-Severin au deschis o anchetă după ce, marți, un elev a venit cu o grenadă la școala, tatăl acestuia declarând că a găsit-o pe un teren, în această primăvară, și a așezat-o în sufragerie ca bibelou, transmite Mediafax.

Grenada cu efect acustic neexplodataFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, marți, Poliția orașului Bocșa a fost sesizată cu privire la faptul că un elev a adus la școală o grenadă. Imediat, la fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție, precum și unul de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin.

“A fost prezent și tatăl elevului care a adus grenada la școală, care a declarat că a găsit-o desfăcută, în primăvară, pe un teren viran în spatele uzinei, a curățat-o și după asamblare a așezat-o în sufragerie ca bibelou”, a arătat IPJ Timiș.

Grenada a fost ridicată de către reprezentanții ISU Caraș-Severin.

În acest caz, polițiștii cărășeni fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.