Președintele american Donald Trump ar intenționa să propună congresului reducerea cu 10% a taxelor pentru persoanele cu venituri medii. Măsura a fost anunțată în timp ce Trump se pregătea să plece în campanie electorală în Texas, pentru susținerea candidaților republicani în alegerile parțiale pentru Congres.

Donald TrumpFoto: Flikr

“Vom prezenta, la un moment dat, săptămâna viitoare sau peste două săptămâni, o rezoluție privind reducerea cu 10% a taxelor pentru cei cu venituri medii”, le-a spus Trump reporterilor, potrivit Reuters.

În prezent, lucrările Congresului sunt suspendate din cauza campaniei electorale, însă Trump a precizat că proiectul va fi prezentat înaintea scrutinului din noiembrie. Președintele a admis însă că nu va fi suficient timp pentru ca măsura să fie votată înainte de scrutinul din noiembrie.