26 organizaţii neguvernamentale şi 5 partide au început strângerea de semnături pentruiniţiativa cetăţeneascăde modificare a mai multor legi electorale. Obiectivul declarat este de a permeabiliza căile de acces în organismele alese pentru cât mai mulţi oameni noi, veniţi din afara actualelor reţele de putere. Cum accesul se face prin alegeri, un pas necesar este modificarea legilor electorale. Principalele modificări propuse se referă la:
(i) alegerea primarilor în două tururi[i],
(ii) eliminarea pragului electoral la alegerile locale şi europarlamentare[ii],
(iii) mărirea numărului de parlamentari aleşi în diaspora[iii],
(iv) extinderea posibilităţilor de vot în străinătate[iv],
(v) reducerea numărului de semnături necesare depunerii candidaturilor[v],
(vi) trecerea la votul proporţional pe liste deschise[vi],
(vii) asigurarea corectitudinii votului, mai ales prin generalizarea unor proceduri care s-au dovedit utile şi viabile la alegeri punctuale[vii].
Puncte nevralgice
Ideea din spatele fiecăreia dintre măsurile enunţate mai sus este corectă. Modul în care unele dintre ele au fost transpuse în textul propunerii legislative este, în unele cazuri, discutabil. Să le luăm pe rând, în ordinea importanţei obiecţiilor.
(iv) Votul în străinătate
“Cetățenii români care nu au nici domiciliul, nici reședința în străinătate, dar care în ziua votării se află în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării”. Prin această prevedere s-ar crea o inegalitate între cetăţenii care în ziua votului se află în străinătate şi cei care se află în ţară, dar nu în judeţul de domiciliu. Dacă, să spunem, eşti din Timişoara şi te afli la Belgrad, poţi vota la secţia din ambasada de acolo; dacă însă te afli în Bucureşti, nu poţi vota decât dacă te întorci acasă.
Propunerea este, din acest punct de vedere, discriminitorie şi, cred, ar putea fi un motiv de neconstituţionalitate.
Modalitatea practică propusă pentru a se putea vota în străinătate, dar pentru circumscripţiile din ţară, este extrem de complicată. Se propune utilizarea unui buletin de vot special, altul decât cel obişnuit, care să cuprindă: “Lista circumscripțiilor aflate pe teritoriul României; Partea I, cuprinzând denumirile partidelor politice, ale alianțelor politice sau electorale și ale organizațiilor cetățenilor aparținând unei minorități naționale care au depus liste de candidați în toate circumscripțiile electorale. Partea a II-a, cuprinzând, structurat pentru fiecare dintre cele 42 de circumscripții electorale, altele decât cea în care va fi folosit buletinul de vot, denumirile partidelor politice, ale alianțelor politice sau electorale și ale organizațiilor cetățenilor aparținând unei minorități naționale care nu au depus liste de candidați în toate circumscripțiile electorale, dar au depus liste de candidați în respectiva circumscripție electorală, precum și numele candidaților independenți din respectiva circumscripție electorală.” Nu vreau să mă gândesc cum ar arăta, fizic, un asemenea buletin de vot şi câte surse de eroare conţine, atât pentru alegător cât şi pentru cei care vor trebui să centralizeze voturile.
În plus, cei care vor vota în străinătate ar putea vota numai lista partidului, nu şiun anumit candidatdin această listă. Cu alte cuvinte, spre deosebire de toţi ceilalţi alegători, care ar vota pe liste deschise, cei care votează în străinătate o vor face pe liste închise. O altă sursă de neconstituţionalitate, căci se încalcă principiul votului egal.
Pentru facilitarea exercitării votului în diaspora, mai degrabă ar trebui avută în vedere introducerea unor metode alternative de vot (prin corespondenţă, anticipat, prin delegare etc.).
(vi) Listele deschise
Sunt un fan al votului proporţional pe liste deschise, în favoarea căruia am scris în mai multe rânduri (aici,aicişiaici). Formula pentru care au optat autorii Iniţiativei este unalight, modificările pe care le pot aduce alegătorii în ierarhia propusă de partid fiind minime. În contradicţie cu aceasta, dificultăţile practice ale variantei propuse mi se par greu de depăşit.
Buletinul de vot ar trebui să cuprindă “listele de candidați, câte una pe fiecare pagină, respectiv câte un candidat independent pe fiecare pagină, cu câte un patrulater în dreptul fiecărui candidat de pe fiecare listă, respectiv în dreptul fiecărui candidat independent și cu un patrulater separat în dreptul semnului electoral, patrulaterele fiind paralele între ele, în dimensiune similară cu cea a ștampilei VOTAT, în afară de ultima pagină, pe care se aplică ștampila de control.” Acum, să ne imaginăm buletinul de vot pentru Camera Deputaţilor, circumscripţia Bucureşti, la alegerile din 2016. Fiecare listă completă conţine până la 37 de candidaţi. Patrulaterul pentru ştampila VOTAT având minimum 1 cm, adăugând şi spaţiul pentru denumirea şi sigla partidului, rezultă că pagina ar trebui să aibă o lungime de circa 40 cm. Buletinul ar fi trebuit să conţină 32 asemenea pagini (numărul competitorilor) – dacă nu şi mai multe, în cazul unei viitoare relaxări a condiţiilor de depunere a candidaturilor. (Acesta n-ar fi cazul cel mai complicat, gandiţi-vă că o listă completă pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti are pană la 70 de poziţii.)
Numărarea voturilor, făcută manual în secţiile de votare, ca în prezent, este deja o sarcină care uneori se prelungeşte pe parcursul multor ore. Imaginaţi-vă că, în loc să contabilizeze câteva zeci de partide, candidaţi şi formaţiuni ale minorităţilor, membrii birourilor vor trebui să însumeze voturile primite de fiecare din cele câteva sute de candidaţi din toate listele. Adăugaţi imaginea proceselor verbale cu sute de rubric ce vor trebui întocmite, a “cheilor de control” care nici acum nu ies la socoteală decât în rare cazuri. Va rezulta un coşmar desăvârşit.
Acestor dificultăţi trebuie să le adăugăm complicaţiile instruirii alegătorilor, care vor trebui să înţeleagă faptul că au de ştampilat fie sigla partidului, fie numele unui candidat (şi numai a unuia), precum şi semnificaţia acestei alegeri.
Realist vorbind, oricât de mari ar fi avantajele votului pe liste deschise, eu nu cred este de dorit implementarea în absenţa unor maşini de înregistrare a votului, sau măcar a unui sistem automat de numărare. Poate că ar trebui introdus, într-o primă fază, la alegerile pentru Parlamentul European, unde sarcina e ceva mai simplă, în condiţiile unei unice liste naţionale şi a unei probabile prezenţe reduse la vot.
(iii) Mărirea numărului de parlamentari ai diasporei
Modificarea preconizată porneşte de la ideea că circumscripţia 43 este nu este doar a cetăţenilor cu domiciliul în străinătate , ci şi a celor cu reşedinţa în afara ţării. Cei cu domiciliul în străinate vor fi inscrişi automat în listele permanente, iar cei cu reşedinţa în afara ţării o vor putea face la cerere.
Ştim,conform AEP, că la 2 octombrie existau 672.187alegători cu domiciliul în străinătate; dar norma de reprezentare are în vederelocuitorii(un deputat la 63.000, un senator la 168.000). “Numărul locuitorilor care se iau în calcul este conform populaţiei după domiciliu, raportat de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului precedent anului în care au loc alegeri la termen.” – spune art.5 al legii actuale. Numai că INS nu comunică (şi nici nu prea are cum să o facă) numărul locuitorilor cu cetăţenie română din străinătate. Presupunând că, incluzând copiii, există în jur de 700.000 cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, ar duce la creşterea reprezentării Diasporei la 4 senatori (în loc de 2) şi 10 deputaţi (în loc de 4).
Problema e că, nu se ştie din ce motiv, autorii textului iniţiativei legislative au eliminat dinarticolul 5 al Legii 208/2015menţiunea că “numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripție electorală [nu poate] să fie mai mic de 2, iar cel de deputat, mai mic de 4”. Asta ar face ca unele judeţe (Covasna, Tulcea, Sălaj) să aibă un singur senator (şi trei deputaţi), ceea ce ar face ca alegerile pentru Senat să fie acolo, de fapt, majoritare (într-un tur) şi nu proporţionale.
Observaţiile de mai sus reprezintă corecţii care ar putea fi aduse proiectului, eventual în cursul dezbaterilor parlamentare. În nici un caz, ele nu diminuează valoare iniţiativei în sine.
De ce e nevoie de iniţiativă cetăţenească?
La urma urmei, USR (ba şi Demos, la o adică) ar fi putut depune în Parlament, prin câţiva parlamentari, o iniţiativă legislativă cu acelaşi conţinut. De fapt, există deja patru proiecte depuse de USR, câte unul pentru fiecare tip de alegeri (europarlamentare,prezidenţiale,parlamentareşilocale), care prevăd reducerea numărului de semnături de susţinere şi eliminarea sau diminuarea pragului electoral; unaltulprivind votul prin corespondenţă;unul al PNLpentru alegerea primarilor în două tururi;unul al PSDcare vizează în principal extinderea la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale ale unor îmbunătăţiri ale procesului electoral (mai ales SIMTV) care au fost deja aplicate la alegerile din 2016. Numai că, exceptându-l pe cel din urmă, actuala majoritate fie le amână sine die, fie este pe cale să le respingă, “pentru că poate”.
Este evident că partidele aflate la putere nu au de ce să încurajeze astfel de modificări ale legislaţiei electorale: ele sunt interesate în menţinerea status quo-ului şi orice lărgire a competiţiei constituie o potenţială ameninţare. Aşa se face că majoritatea modificărilor aduse legislaţiei electorale după 1990 au vizat reducerea numărului competitorilor electorali. Uneori, iniţiatorii s-au aflat în situaţia de a cădea în groapa proaspăt săpată: în 1999, PNŢCD a iniţiat creşterea pragului electoral la 5% pentru partide şi 10% pentru alianţe, după care în 2000 nu a mai intrat în Parlament. În 2011, PDL condus de Boc şi Băsescu au introdus alegerea primarilor într-un singur tur, convinşi că se vor situa pe primul loc în majoritatea localităţilor; numai că alianţa ulterioară dintre PSD şi PNL a făcut ca partidul să piardă în 2012 majoritatea primăriilor.
Tehnic vorbind, dacă organizaţiile respective vor strânge cele 100.000 de semnături necesare înregistrării iniţiativei (ba chiar şi dacă vor strânge trei milioane), Parlamentul poate aplica proiectului de lege exact acelaşi tratament neprieten ca şi celor deja existente, el devenind o propunere legislativă ca oricare alta. Desigur, cele o sută de mii de semnături vor constitui o presiune simbolică suplimentară, care probabil nu va permite majorităţii parlamentare să o trateze cu indiferenţa uzuală. Dar numai atât.
- Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
