Angajații Serviciului de Ambulanță Dolj vorbesc despre intervenția, minut cu minut, în ziua decesului lui Ilie Balaci. Conducerea Ambulanței a trimis la locuința în care a murit Balaci o autospecială ”de top”. Un al doilea echipaj SMURD a ajuns la 37 de minute după apel, transmite Mediafax.

Ilie BalaciFoto: frf.ro

Ilie Balaci a început să se simtă rău încă la primele ore ale zilei de duminică, 21 octombrie. Se afla în casa mamei sale, care a și asistat la scurta suferință a fiului ei. Tot ea a sunat la Ambulanță și a cerut ajutorul medicilor pentru a-l salva.

Ora 9:39: Mama lui Ilie Balaci sună la la numărul de urgență 112.

Ora 9:39: Dispeceratul STS, responsabil de preluarea apelurilor de urgență, transmite ambulanței că un bărbat se simte rău și că se află în stare de semi-conștiență.

Ora 9:40: Este alocat echipajului de urgență.

Ora 9:48: Primul echipaj medical, de tip C2 cu medic, ajunge la casa mamei lui Ilie Balaci. Pacientul este inconștient. Echipajul de tip C2 este o mașină de terapie intensivă, cu toate dotările necesare pentru cazurile de pacienți inconștienți.

Ora 9:49: A început resuscitarea pacientului. Nu se pune problema efectuării trombolizei (n.r.: Tromboliza este o perfuzie care li se administrează pacienţilor care au suferit un accident vascular cerebral (AVC). Substanța dizolvă cheagul format, fiind considerată singura procedură medicală care poate salva viața unui pacient cu AVC), spun reprezentanții Serviciului de Ambulanță. "Procedura de tromboliză se fac doar de către medicii specialiști din cadrul SMURD. Intră în competența lor, pentru că fiecare echipaj are competența lui. Dar asta era discuția inițială. Pentru că această tromboliză se face la pacienții conștienți, iar la Ilie Balaci nu mai era cazul", a declarat directorul Serviciului de Ambulanță Dolj, Cristian Gangioveanu, pentru Mediafax.

Ora 10:17: Este chemat un al doilea echipaj, de această dată de la SMURD. Decizia este luată după ce personalul primei ambulanțe a constatat că este vorba despre infarct și, pentru a fi sprijiniți în procedura de resuscitare, fiind vorba despre zeci de minute de masaj cardiac.

Întrebat despre suspiciunile vehiculate în spațiul public, potrivit cărora echipajul nu ar fi avut medicamentele necesare, directorul Serviciului de Ambulanță Dolj, Cristian Gangioveanu a răspuns, pentru Mediafax: "Nu este adevărat că n-am fi avut medicamentele necesare. Singura chestie era tromboliza. Tromboliza este făcută doar de echipajele de la SMURD. Dar nu mai era necesar. Am trimis o ambulanță de top, dotată cu tot ce conta. Când s-a chemat echipajul de la SMURD s-a luat în calcul că putea fi un infarct miocardic și atunci au decis să cheme și un echipaj SMURD, pentru a crește șansele de supraviețuire. Despre asta este vorba".

Manevrele de resuscitare au durat aproximativ o oră și jumătate.

Ora 11:13: Personalul de la Ambulanță a luat decizia de a-l declara mort pe Ilie Balaci.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că se va face un control la Serviciul de Ambulanță Dolj pentru a verifica dacă s-au aplicat în mod corect normele în acest caz.

"Controlul Ministerului Sănătății nu presupune deplasarea fizică a unei echipe aici, la Craiova. O să ceară probabil datele. E adevărat că au fost informații că nu s-ar fi intervenit în parametri, dar din partea familiei nu s-a plâns nimeni. Dimpotrivă, familia chiar a apreciat efortul făcut de noi. Eu nu am primit nimic oficial cu privire la control, dar sistemul acesta 112 permite să nu vină cineva fizic. De la București se intră pe sistemul 112 și acolo se ascultă practic toate convorbirile, ora la care s-a sunat, ce s-a solicitat de către apelant. Noi avem tablete și completăm fișele și acolo, nu doar în formă scrisă. Deci se poate să ne fie cerute anumite documente și acestea să fie verificate în cadrul ministerului. Din punctul nostru de vedere, orice acuzații apar sunt total neconforme cu realitatea”, a spus Gangioveanu.

S-ar putea să te intereseze și: