​Echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat duminică, în deplasare, în turul al treilea al Cupei EHF, după ce a fost învinsă de formaţia Kastamonu Belediyesi (Turcia), cu scorul de 21-20 (12-11), în manşa retur din turul secund al competiţiei, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

În tur, echipa vâlceană a câştigat cu scorul de 35-26 (19-13), astfel că are 55-47 la general şi se califică în turul al treilea al Cupei EHF.

În această fază a ajuns deja Măgura Cisnădie, care a jucat pe teren propriu ambele manşe cu echipa cehă Slavia Praga (28-25 şi 29-20).

HC Zalău a fost învinsă, în deplasare, de formaţia germană Borussia Dortmund, cu scorul de 24-20 (13-10), şi a ratat calificarea în turul al treilea al Cupei EHF. În manşa tur din turul secund, la Zalău, scorul a fost egal, 25-25, astfel că victoria de duminică îi aduce Borussiei calificarea în turul al treilea.

Din turul III intră în competiţie şi SCM Craiova, care a ratat faza grupelor preliminare ale Ligii Campionilor şi continuă în Cupa EHF.

Tragerea la sorţi pentru meciurile din turul al treilea va avea loc în 23 octombrie. Câştigătoarele din această fază se vor califica în grupe, cu meciuri programate începând din 5 ianuarie 2019.