Claudiu Năsui (USR): Partidul trebuie să îi facă faţă lui Dacian Cioloş pentru că o să concurăm în mod direct cu el - Hotnews Mobile
1 € 4,6644 1 USD 4,0999miercuri 21 nov 2018

Claudiu Năsui (USR): Partidul trebuie să îi facă faţă lui Dacian Cioloş pentru că o să concurăm în mod direct cu el

de V.M. Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 19:11
- a A+
Imagine
Deputatul Uniunii Salvaţi România (USR) Claudiu Năsui, a declarat sâmbătă, la Focşani, că partidul din care face parte trebuie să se pregătească pentru a-i face faţă lui Dacian Cioloş, deoarece ambele formaţiuni politice concurează pe acelaşi electorat, transmite Agerpres.



"Trebuie să avem un cap de listă care să îi facă faţă unuia ca Cioloş, pentru că trebuie să recunoaştem că suntem pe o nişă în care o să concurăm în mod direct cu el şi trebuie să avem şi noi oamenii noştri cu greutate", a declarat Claudiu Năsui în cadrul unei conferinţe de presă.

Deputatul USR şi-a exprimat speranţa că cele două partide vor fuziona la un moment dat şi vor putea reprezenta o forţă de opoziţie importantă.

"Îl consider pe domnul Cioloş un om extraordinar şi îmi pare rău că destinul ne duce în partide diferite. Sper să fim sub aceeaşi cupolă la un moment dat şi cred că vom fi. (...) Sunt cel mai mare susţinător al fuziunii cu România 100. Nu cred că ar trebui să avem destine separate în viaţa politică şi sondajele arată că, dacă ne-am uni, am avea potenţial chiar de prima forţă de opoziţie din România, iar împreună cu PNL am avea potenţial de guvernare", a spus Năsui.

El a declarat că la acest moment USR are nevoie de validare ca partid.

"Trebuie să ne gândim cine sunt locomotivele electorale. Suntem într-un partid şi trebuie să jucăm jocul acesta al partidului politic, (...) pentru că avem nevoie să validăm acest partid, să validăm un mod de a face lucrurile", a apreciat deputatul USR.

Deputatul Claudiu Năsui s-a aflat sâmbătă la Focşani pentru a inaugura cabinetul său parlamentar în Vrancea şi pentru a-l susţine pe focşăneanul Virgil Petrea, care s-a înscris în cursa internă pentru alegerea candidaţilor la europarlamentarele din primăvara anului viitor.
1980 de afisari


Claudiu draga
trandafil [utilizator], Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 20:50
+19/21
Voi si cu Ciolos trebuie sa contracarati psd-ul, nu sa-i faceti fata lui Ciolos. Cata vreme ramaneti la aceste conceptii, Ciolos nu se poate alia cu voi.
Psd va avea de castigat
anitza [utilizator], Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 22:52
+13/13
Daca va bateti intre voi, ghiciti cine o sa castige?!! PSD, desteptilor! Aliati-va daca vreti sa aveti vreo sansa...sau mai bine dispareti...
inca 11 comentarii comenteaza