Olguța Vasilescu: Așa cum am găsit până acum fondurile necesare pentru pensii și salarii, așa se va întâmpla și anul viitor - Hotnews Mobile
1 € 4,6644 1 USD 4,0999miercuri 21 nov 2018

Olguța Vasilescu: Așa cum am găsit până acum fondurile necesare pentru pensii și salarii, așa se va întâmpla și anul viitor

de V.M. Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 14:50
- a A+
Imagine
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a scris sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că nu s-a "blocat Guvernul" așa cum spune Opoziția și că va găsi fondurile necesare plății pensiilor și salariilor pentru anul viitor, notează Mediafax. Ministrul a mai spus că Legea salarizării se va aplica așa cum a fost adoptată.



"Iar "s-a blocat guvernul", iar "nu mai sunt bani de pensii și salarii", iar "nu se aplică legea salarizării". Asta aud de la opoziție din două în două luni. Și iar răspundem: așa cum nu ne-am blocat până acum și cum am găsit fondurile necesare plății pensiilor și salariilor, așa se va întâmpla și anul viitor. Legea salarizării se va aplică așa cum a fost ea adoptată de parlament, chiar dacă lunile acestea a mai existat un scenariu și anume să se aplice direct grilă din 2022 în 2020, așa cum au solicitat, în mod repetat, mai multe federații sindicale. Considerăm însă că legea trebuie aplicată așa cum a fost adoptată de parlament și cum este în vigoare, cu aplicare etapizată până în 2022 și creștere anuală cu 25% din diferența până la grilă din 2022", a scris pe Facebook ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Potrivit ministrului, potrivit unor date transmise de Comisia de Prognoză, Ministerul Muncii lucrează la creșterea salariului minim pe economie "încă de la finalul acestui an și la diferențierea salariului minim în funcție de studii sau vechimea de peste 15 ani".

Precizările vin după ce senatorul PNL Florin Cîțu a afirmat sâmbătă că PSD va introduce, de anul viitor, măsuri de austeritate și nu va mai aplica Legea salarizării unitare . Liberalul prezintă în acest sens un document trimis CE prin care coaliția de guvernare promite înghețarea salariilor în sectorul bugetar în 2019.

"PSD i-a trădat și i-a mințit pe români. România în criză economică-PSD introduce măsuri de AUSTERITATE în 2019! Într-un document trimis Comisiei Europene PSD +ALDE promit înghețarea salariilor în sectorul bugetar în 2019 la nivelul din Decembrie 2018. PSD +ALDE NU MAI APLICĂ LEGEA SALARIZĂRII UNITARE (astfel recunosc falimentul programului de guvernare)!", a declarat Florin Cîțu, sâmbătă, pe Facebook, postarea fiind însoțită de un extras din documentul trimis către CE.
1192 de afisari


Aiurea
Ochii_pe_voi [utilizator], Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 14:55
+15/19
Nu ati gasit nimic, v-ati imprumutat incontinuu si ati infundat tara in datorii. In rest ati furat cat ati putu si ati pus Justitia pe butuci ca sa nu ajungeti unde va e locul - in puscarii - ca niste mafioti ce sunteti (voi, alde, udmr)
O incompetenta ticaloasa
2087 [utilizator], Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 15:00
+11/15
Olguta reprezinta tot ce-i mai rau la romani.

Nu te imprumuta nimeni la infinit.
inca 14 comentarii comenteaza