Președintele Comisiei pentru legile justiției, Florin Iordache, a declarat, joi, pentru Mediafax, că singurii care pot interpeta o lege sunt Parlamentul sau Guvernul, însă vor fi luate în considerare și observațiile CSM, în procedura parlamentară de aprobare a OUG pe Legile justiției. CSM a stabilit miercuri că OUG nu se aplică retroactiv astfel încât procurorii care nu îndeplinesc noile condiții din OUG nu vor fi afectați.

Florin IordacheFoto: Hotnews

"Va fi discutat acest proiect, vom asculta atât punctul de vedere al inițiatorului, dar fără îndoială vom ține cont și de observațiile asociațiilor profesionale și ale CSM în primul rând. Am văzut că o secție a avut o anumită interpretare a legii. Din ce știu eu, singurii care pot interpreta o lege sunt Parlamentul sau Guvernul și atunci, fără îndoială, ascultând toate părțile, vom vedea dacă și ce articole modificăm și cum le modificăm", a afirmat Florin Iordache.

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, a primit, spre dezbatere și aprobare, proiectul de lege privind aprobarea OUG 92/2018 în domeniul justiţiei.

Termenul depunerii amendamentelor în Parlament este 24 octombrie, iar cel pentru raportul final al Comisiei parlamentare speciale este 31 octombrie.

Ordonanța de urgență pentru legile justiției, adoptată luni dimineață de către Guvern, a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial.

OUG prevede schimbări în detașările procurorilor și stipulează interviuri transmise în direct pentru procurorii-șefi, care vor fi arhivate și văzute de oricine. O altă prevedere nouă introdusă este cea potrivit căreia ministrul Justiției poate sesiza Inspecția Judiciară.

Potrivit prevederilor, este mărită vechimea minimă pentru cei din magistratură, care vor să candideze la funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunct sau la funcțiile de conducere de la DNA și DIICOT, la 15 ani. Totodată, procurorii care vor să acceadă în structurile DNA sau DIICOT trebuie să aibă o vechimă minimă de 10 ani. O modificare arată și că magistrații trebuie să aibă 10 ani de vechime în funcție pentru a promova în funcția de procuror la Parchetul General.

Șeful Secției de procurori, Codruț Olaru, a declarat miercuri că „nu pleacă nimeni” în urma acestei ordonanțe, deoarece nu se poate discuta de „caracter retroactiv”.

"Secţia pentru procurori, în unanimitate, a luat act de solicitările Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT şi DNA şi recomandă interpretarea dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă 92/2018 în sensul aplicării pentru viitor a condiţiilor de exercitare a funcţiei în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA şi DIICOT, precum şi în cadrul celorlalte Parchete. Hotărârea secţiei va fi motivată în cel mai scurt timp. (...) Nu pleacă nimeni, după interpretarea noastră, având în vedere dispoziţiile legii care prevăd, în viziunea noastră, condiţionalitatea de vechime. Nu discutăm de caracter retroactiv", a explicat vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru, şef al Secţiei de procurori.