Licitația pentru autostrada Ploiești-Brașov va fi lansată luni. Dăncilă: În termen de 30 de zile, investitorii români şi străini pot depune ofertele - Hotnews Mobile
1 € 4,6480 1 USD 4,0896luni 10 dec 2018

Licitația pentru autostrada Ploiești-Brașov va fi lansată luni. Dăncilă: În termen de 30 de zile, investitorii români şi străini pot depune ofertele

de C.D. Joi, 11 octombrie 2018, 21:16
- a A+
Imagine
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, joi seară, că licitația pentru autostrada Ploiești-Brașov, în parteneriat public-privat, va fi lansată luni, iar în termen de 30 de zile investitorii străini și români vor putea depune ofertele. Tipul licitației va fi selecția competitivă a adăugat prim-ministrul.



"Mă bucur să anunţ că, luni, se va lansa licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti - Braşov, în parteneriat public-privat, un proiect aşteptat de mult timp şi pentru care Guvernul a făcut eforturi în ultimele luni. În termen de 30 de zile, investitorii români şi străini pot depune ofertele, iar tipul licitaţiei va fi selecţia competitivă. Vor urma negocieri cu investitorii selectaţi, astfel încât în luna decembrie estimăm semnarea acordului de parteneriat public-privat pentru realizarea acestei autostrăzi", a afirmat Viorica Dăncilă, într-o declarație de presă susținută joi seară la Palatul Victoria și citată de Mediafax.

Aceasta a adăugat că au fost pregătite, în ultima perioadă, mai multe proiecte guvernamentale. "Am pregătit în ultimele luni mai multe proiecte guvernamentale care au ajuns la maturitate. Prin aplicarea lor vom crea mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite, vom atrage proiecte de investiţii cu valoare adăugată mare. Beneficiile sunt atât economice şi sociale, dar şi în măsură să consolideze România ca o destinaţie atractivă pentru mediul de afaceri", a completat șeful Executivului.
4421 de afisari


prioritate!
ber [utilizator], Joi, 11 octombrie 2018, 22:18
+9/11
Pe asta o faceti in parteneriat public privat dar Pitesti- Sibiu cu bani europeni nu va gabiti sa o faceti! Sa vedem cati vor merge pe autostrada asta!
Mai terminați cu sperietoarea Ploiești-Brașov
simplex1 [utilizator], Vineri, 12 octombrie 2018, 0:51
+9/15
De multi ani, dar în special din 2012 suntem terorizați cu aceasta autostrada intre Ploiești și Brașov. Costurile sunt foarte mari, utilitatea mica.
Sunt alegeri prezidențiale în 2019 și ca urmare iar apare gogoașa asta.
Ar trebui data o lege care sa interzică menționarea în presa a acestei terori. Ziaristul care vorbește de ea este imediat condamnat la săpat 400 m șanț de 2 m adâncime, la cazma, într-o comuna fără canalizare.
inca 13 comentarii comenteaza