[P] Orașul Bălan înscris, pentru a doua oară, în campania "România Reciclează" - Hotnews Mobile
1 € 4,6485 1 USD 4,0861vineri 14 dec 2018
"România Reciclează" ajunge în Harghita pe 11 octombrie

[P] Orașul Bălan înscris, pentru a doua oară, în campania "România Reciclează"

Miercuri, 10 octombrie 2018, 16:44
- a A+
Imagine
Asociația Environ în parteneriat cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și Primăria Bălan organizează, joi, 11 octombrie, o campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a bateriilor uzate.



Peste 2 tone de deșeuri electrice și baterii uzate au fost colectate de la locuitorii orașului Bălan, în ediția din vară. O nouă colectare urmează să aibă loc pe 11 octombrie, între orele 09.00 - 15.00.

Localnicii vor putea preda echipamentele electrice și electronice vechi și acumulatorii portabili uzați, iar pentru echipamentele voluminoase pot solicita ridicarea de acasă (031.827.0000 sau logistica@environ.ro).

Toți cei care vor preda minim 10 kg de deșeuri electrice sau 5 kg de baterii uzate la centrul de colectare special amenajat, vor fi premiați cu tichete cadou, pornind de la 10 lei.

Programul "România Reciclează" își propune să crească gradul de informare și conștientizare al populației cu privire la necesitatea colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a bateriilor uzate, pentru un mediu sănătos.

Potrivit prevederilor OUG nr. 5/2015, autoritățile locale au obligația de a asigura colectarea DEEE-urilor provenite de la gospodăriile particulare prin centre fixe de colectare, puncte mobile de colectare (un centru la 50.000 de locuitori, dar nu mai puțin de un centru pe localitate) sau colectarea periodică cu operatori desemnați.

Programul s-a derulat deja în Tulcea unde, un număr record de deșeuri au fost colectate (12 tone), Bonțida și Cămărașu (Cluj) și Ilva Mică (Bistrița Năsăud). "România Reciclează" continuă în această săptămână în comunele Mănești și Lipănești (Prahova), apoi se îndreaptă către Moldova.

Autoritățile publice, primarii de localități mai mari sau mai mici, se pot înregistra în continuare în campania națională "România Reciclează". Programul se va derula până pe 30 noiembrie, iar înscrierile se fac prin e-mail (logistica@environ.ro) sau direct prin telefon la numarul 031.827.0000.

Despre Environ
Asociația Environ este o organizație colectivă, non-guvernamentală și non-profit care instituie în România principiul european al răspunderii extinse a producătorului în domeniul deșeurilor de echipamente electrice și electronice, promovând activ de peste 10 ani conceptele de colectare selectivă, reciclare și economie circulară în țara noastră. Informații complete despre activitatea organizației sunt disponibile pe www.environ.ro .

512 afisari


Niciun comentariu
comenteaza