Un procent de 34% dintre românii cu drept de vot ar urma să participe la referendumul pentru modificarea definiţiei familiei în Constituţie, desfășurat în acest weekend, potrivit unui sondaj CURS realizat între 20 septembrie și 1 octombrie. Sondajul, efectuat pe un eșantion de 1.067 de persoane și având o marjă de eroare de 3%, relevă totodată că 90% dintre cei care merg la vot vor opta pentru modificare.

Estimare prezenta la referendum, sondaj CURSFoto: curs.ro
  • De amintit condițiile de valabilitate și validare ale referendumului:
  • Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
  • Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.
  • Conform celui mai recent anunț făcut de Autoritatea Electorală Permanentă, 18.950.674 de cetățeni cu drept de vot figurează în Registrul electoral (672.178 cu domiciliul în străinătate).

Una dintre principalele concluzii ale acestui sondaj pe tema referendumului pentru familie este aceea că „se observă o polarizare a respondenților, relativ puțini ezitând să opteze într-un fel sau altul”, precizează CURS.

Astfel, „ținând cont de fenomenul migrației, dar și de alți factori, estimarea prezenței la vot este de 34%”, mai spune CURS.

De asemenea, potrivit sondajului, dintre cei care au exprimat o părere, 90% au spus că vor vota pentru modificare (adică „DA”).

Precizări metodologice:

CURS a realizat sondajul de opinie în perioada 20 septembrie - 1 octombrie 2018, pe un eșantion de 1.067 de persoane, reprezentativ pentru populația României cu drept de vot, în vârstă de 18 ani și peste. Marja maximă admisă de eroare statistică este de 3%.