Îmbunătăţirea capacităţii de apărare a NATO pe flancul estic rămâne o provocare importantă, deşi s-au făcut într-adevăr multe progrese în această direcţie, a declarat sâmbătă ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, în cadrul Comitetului militar al Alianţei Nord-Atlantice, ce se desfăşoară în prezent la Varşovia, potrivit agenţiei de presă PAP, citată de Agerpres.

Trupe NATOFoto: Captura YouTube

"Am concluzionat în cadrul Alianţei că descurajarea şi apărarea necesită nu doar consolidarea forţelor, ci înseamnă şi faptul de a le avea pe teren", a declarat ministrul polonez. O prezenţă crescută pe flancul estic ar "spori credibilitatea şi eficienţa misiunii NATO de descurajare şi de apărare, fiind parte integrantă a acesteia", a spus ministrul Blaszczak, adăugând că "suntem încântaţi că aliatul nostru american a început să reflecteze asupra scopului şi eventualei naturi a unei astfel de prezenţe în Polonia".

Aflat săptămâna trecută într-o vizită la Washington, preşedintele polonez Andrzej Duda i-a sugerat omologului său american Donald Trump să instaleze o nouă bază americană în Polonia, care ar putea fi denumită "Fort Trump".

Donald Trump a apreciat că amplasarea unei baze permanente pentru forţele americane în Polonia ar costa circa 2 miliarde de dolari, adăugând că aceasta ar fi utilă pentru creşterea nivelului de securitate al ambelor ţări, conform agenţiei de presă citate.

Moscova a reacţionat imediat. Instalarea unei baze americane permanente în Polonia ar obliga Rusia să ia măsuri suplimentare preventive cu caracter militar şi tehnic pentru a asigura securitatea Federaţiei Ruse în noul context, a declarat miercuri, pentru RIA Novosti, ministrul de externe adjunct rus Aleksandr Gruşko, care a adăugat că Rusia dispune de diferite posibilităţi de a-şi consolida securitatea, inclusiv unele care nu necesită fonduri suplimentare, potrivit agenţiei de presă