Facilitățile fiscale privind activitățile de cercetare-dezvoltare există în România de aproape un deceniu, fiind îmbunătățite pe parcurs, și par a fi un factor motivant pentru extinderea activităților de către contribuabilii din acest domeniu. Totuși, companiile evită aplicarea lor. De ce? Cauzele ar fi multiple.
Conform unui studiu Deloitte recent cu privire la activitățile de cercetare-dezvoltare din Europa Centrală, respondenții (aproximativ 300 de participanți, inclusiv companii din România) spun că principalele deficiențe sunt:
- lipsa clarității cu privire la modul în care autoritățile fiscale percep și acordă aceste facilități (29%)
- lipsa îndrumărilor referitoare la condițiile de eligibilitate a costurilor înregistrate și a modului de calcul al acestora (23%) și
- identificarea activităților eligibile în vederea aplicării facilităților fiscale disponibile (29%)
Fără titlu exhaustiv, dintre impedimentele pe care afacerile din România le întâmpină în aplicarea facilităților fiscale privind activitățile de cercetare-dezvoltare ar fi:
Promovarea deficitară a activităților de cercetare-dezvoltare la nivel național
Promovarea este relevantă pentru că, așa cum este construită facilitatea fiscală în legislația locală, relația de proporționalitate dintre valoarea investițiilor/ cheltuielilor și valoarea facilității este una directă. Cu cât investiția este mai mare, cu atât facilitatea va crește.
Cum stă România la acest capitol? Îngrijorător ar fi un cuvânt potrivit. Statistica Eurostat arată că România este departe de a-și atinge ținta stabilită pentru anul 2020, de 2% din PIB a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, având în vedere că doar 0,48% din PIB s-au cheltuit pe activități de cercetare-dezvoltare în anul 2016. România se află printre ultimele țări din această statistică, alături de Letonia și Macedonia.
Fără existența unor acțiuni care să favorizeze creșterea activităților de cercetare-dezvoltare (cum ar fi clarificarea modului de aplicare a facilităților fiscale), companiile nu găsesc motivație să investească în astfel de activități.
Neclaritatea legislației
Pentru cei care au cochetat, chiar și tangențial, cu aplicarea facilităților de cercetare-dezvoltare în România, acest impediment poate fi considerat deja un laitmotiv. Deși legislația este în vigoare de aproape un deceniu, încă există incertitudini cu privire la aplicarea acesteia și, mai ales, față de modul în care autoritățile fiscale percep aplicarea facilității.
De ce există neclaritate? Începând cu 1 ianuarie 2009, contribuabilii ce desfășurau activități de cercetare-dezvoltare au avut opțiunea de a aplica o deducere suplimentară de 20% asupra cheltuielilor eligibile înregistrate în legătură cu aceste tipuri de activități, procentul fiind majorat la 50%, începând cu 1 februarie 2013.
Începând cu 1 ianuarie 2017, a fost introdusă o nouă facilitate care permite scutirea integrală de la plata impozitului pe profit timp de 10 ani pentru contribuabilii ce desfășoară exclusiv activități de cercetare-dezvoltare.
Dacă în prezent s-au conturat norme de aplicare pentru facilitatea acordată prin art. 20 din Codul Fiscal (i.e. deducerea suplimentară de 50% asupra cheltuielilor eligibile), modul de implementare a scutirii de impozit pe profit prevăzut de art. 221 din Codul Fiscal lasă de dorit în materie de norme de aplicare. Voința legiuitorului este imperios necesară pentru eliminarea acestui impediment.
Lipsa precedentului
Practica arată că autoritățile fiscale nu și-au concentrat atenția asupra companiilor cu activități de cercetare-dezvoltare, neexistând un număr suficient de inspecții fiscale în această arie încât să se stabilească o tendință, așa cum a existat în trecut în alte industrii (de exemplu, retail).
Astfel, poate fi greu de prevăzut și înțeles care este percepția autorităților fiscale față de aplicarea și acceptarea aplicării facilităților atât în cazul deducerii suplimentare a cheltuielilor, cât și al aplicării scutirii de impozit pe profit.
Care ar fi șansele de aplicare a facilităților de către jucători?
Deși la o primă vedere premisele pentru aplicarea facilităților par sumbre, contribuabilul poate înlătura piedicile dacă există voință. Atâta timp cât legislația există, ar trebui să își producă efectele indiferent de gradul de calitate și suficiență a normelor de aplicare a acesteia, cât și a oricăror altor motive.
Contribuabilii au o așteptare legitimă ca legislația să se aplice și, practic vorbind, există metode prin care pot face uz de facilitățile fiscale privind activitatea de cercetare-dezvoltare.
Mecanismele pe care companiile le pot folosi pentru implementarea cu succes a facilităților:
- Analiză internă riguroasă a activităților desfășurate pentru a determina gradul de eligibilitate a activităților și a costurilor înregistrate – deși lasă loc de îmbunătățire, există totuși norme de aplicare cu privire la facilitatea prevăzută de art. 20 din Codul Fiscal. Făcând uz de aceste norme, contribuabilii pot analiza dacă activitățile și costurile asociate sunt eligibile pentru aplicarea facilității.
- Aplicarea pentru o soluție fiscală individuală anticipată (SFIA) – prin SFIA, contribuabilul poate cere autorităților să stabilească tratamentul fiscal al unei situații de fapt viitoare. În cazul în care soluția este contrară așteptărilor contribuabilului, acesta poate fi respinsă. SFIA ar fi un pas suplimentar celui de mai sus, prin care contribuabilul ar obține o poziție certă a autorităților cu privire la tratamentul fiscal aplicabil activităților sale.
- Identificarea activităților eligibile – în plus față de o analiză internă, contribuabilii pot, de asemenea, să solicite o expertiză din partea unei persoane acreditate din domeniul său de activitate. Persoanele ar putea fi profesori universitari specializați pe o anumită arie. O astfel de analiză ar fi utilă în contextul în care specialiștii respectivi ar fi cei mai abilitați să emită opinii legate de un anumit domeniu de activitate.
- Înființarea Registrul experților pe domenii de cercetare-dezvoltare – aceasta ar putea reprezenta o soluție, doar dacă acest corp ar exista. La origini, în viziunea contribuabililor, acest corp al experților avea menirea de a înlocui SFIA și de a aviza activitățile eligibile de cercetare-dezvoltare desfășurate de aceștia. Spre deosebire de măsurile de mai sus, această soluție nu stă în puterea de decizie a contribuabililor, fiind în totalitate voința legiuitorilor de a-l înființa.
- Declararea facilității, plată integrală a impozitului pe profit – pentru contribuabilii ce decid aplicarea facilității, pentru a se proteja de o eventuală ajustare a bazei impozabile în cadrul unei inspecții fiscale, aceștia au opțiunea să declare un impozit pe profit diminuat prin aplicarea facilității, urmat de plata impozitului pe profit calculat fără aplicarea acesteia. Astfel, inspecția fiscală nu ar face decât să confirme sau să infirme aplicarea conformă a facilității. Chiar dacă din punct de vedere al fluxului de numerar, contribuabilul nu resimte un beneficiu imediat, contribuabilul nu va fi pasibil de obligații fiscale suplimentare în situația în care facilitatea este contestată de autorități.
General vorbind, apetitul mediului de afaceri cu privire la aplicarea acestei facilității pare a fi redus. Este de necontestat că orice decizie de business presupune un risc, dar asumarea lor poate aduce și o serie de beneficii. Folosind mecanismele potrivite fiecărui jucător în parte, legislația își poate produce efectele în favoarea contribuabilului, așa cum ar trebui să se și întâmple în practică, având în vedere spiritul legii.
Un articol semnat de Silviu Sandache, Director Deloitte România și Corina Simion, Senior Consultant Deloitte România
