Ajunsă pe tabloul principal de la Wuhan (Premier 5) din postura de lucky loser, Monica Niculescu a scăpat printre degete primul set al disputei cu Dominika Cibulkova, jucătoarea noastră pierzând prima manșă după ce a condus cu 4-1 (cu două break-uri). Apăsată mental de acest lucru, Niculescu nu a mai avut răspuns pentru jocul slovacei, iar victoria a venit după o oră și 30 de minute, scor 6-4, 6-3.

Monica NiculescuFoto: chinaopen.com.

Setul I

Monica (82 WTA) a fost jucătoarea care s-a impus din punct de vedere tactic în debutul partidei cu Dominika (31 WTA). A trimis cu adâncime cu al său slice de forehand, iar slovaca (obligată să returneze mingi moi și atât de învârtite) a pierdut teren în fața adversarei. S-a ajuns la 4-1 pentru Niculescu (cu două break-uri), iar soarta primului set părea stabilită.

Cibulkova a înteles însă pas cu pas cum trebuie să joace împotriva jucătoarei noastre, iar în lipsa unui plan B tabela de marcaj "s-a întors" împotriva sportivei noastre.

Dominika a revenit, a egalat la patru, iar apoi și-a continuat cursa până la câștigarea manșei (6-4), după cinci game-uri cucerite la rând. Dificultatea a constat în demontarea slice-ului Monicăi, iar după ce acest lucru s-a întâmplat totul a curs în favoarea locului 30 WTA.

Setul II

Cu lecția învățată și cu un moral aflat la un nivel înalt după ce a cîștigat setul revenind de la 1-4, Cibulkova a continuat să fie jucătoarea mai bună. A variat execuțiile, a scos-o pe Monica din dispozitiv cu scurte, iar agresivitatea i-a adus break-ul - slovaca s-a distanțat rapid la 4-1.

Cu toate că Monica a dat semne de revenire și a "venit" până la 3-4 (fără break), sportiva noastră și-a mai cedat încă o dată serviciul, iar Cibulkova a ajuns la o diferență de un game de calificare (5-3).

Dominika a închis meciul după o oră și 30 de minute (6-4, 6-3), iar în turul doi o va întâlni pe Simona Halep (principala favorită a competiției - rămâne de văzut în ce măsură durerile de la spate nu îi vor afecta liderului mondial prezența la Wuhan).

De-a lungul timpului, Halep și Cibulkova s-au întâlnit de șase ori, scorul fiind 4-2 în favoarea sportivei din Slovacia.

Pentru prezența pe tabloul principal de la Wuhan, Monica Niculescu va primi $7.585 și un punct în clasamentul WTA de simplu.

"Dongfeng Motor Wuhan Open" face parte din categoria "Premier 5", se desfășoară pe hard, iar la start pe tabloul principal se vor afla 32 de sportive (premii totale în valoare $2,746,000).La ediția de anul trecut, Simona Halep a fost învinsă în turul al doilea de Daria Kasatkina (6-2, 6-1). Sportiva noastră are 60 de puncte WTA de apărat.

Ultima câștigătoare este Caroline Garcia. În România, competiția va fi în direct pe Digisport, LiveText și Livescore pe HotNews.ro.