Băsescu: Opoziţia pare a face un blat ruşinos cu PSD refuzând să depună o moţiune de cenzură. Moment politic mai bun nu poate exista - Hotnews Mobile
1 € 4,7601 1 USD 4,2755joi 23 mai 2019

Băsescu: Opoziţia pare a face un blat ruşinos cu PSD refuzând să depună o moţiune de cenzură. Moment politic mai bun nu poate exista

de G.S. Duminică, 23 septembrie 2018, 10:13
- a A+
Imagine
"Opoziţia pare a face un blat ruşinos cu PSD refuzând să depună o moţiune de cenzură", susține Traian Băsescu într-o postare pe Facebook, adăugând că, dacă nu au idei pentru moțiune, pot folosi scrisoarea lui Firea, Stănescu şi Ţuţuianu.



"Din PSD vor avea sigur voturile puciştilor care sunt departe de a se dezice de acţiunea lor", afirmă fostul președinte.

Postare lui Băsescu:

"Opoziţia pare a face un blat ruşinos cu PSD refuzând să depună o moţiune de cenzură. PNL şi USR pur şi simplu mimează opoziţia. Context:

-Economia este măcinată de criza pestei porcine, gestionată cu deplină incompetenţă de guvern;
-Sub comandă politică, dreptul la liberă exprimare a fost înăbuşit prin intervenţia exagerat violentă a jandarmilor împotriva manifestanţilor din 10 August în Piaţa Victoriei;
-Guvernul Dăncilă este incapabil să utilizeze fondurile europene ;
-Alianţa PSD-ALDE scârţâie din toate încheieturile datorită ambiţiilor prezidenţiale ale lui Tăriceanu şi a blocării amnistiei şi graţierii;
-PSD este brăzdat de falii generate de lupta clicilor din interior pentru bani şi putere, lupte care nu se vor opri curând ;
-UDMR se declară nemulţumit de colaborarea cu Guvernul Dăncilă;
-Aripa Ponta este într-o bătălie deschisă cu Dragnea.

În acest context, Ludovic Orban şi Dan Barna mimează opoziţia şi depun moţiuni simple împotriva lui Carmen Dan şi a lui Daea, moţiuni care constituţional nu au nici un efect, în loc să se alăture PMP şi să depună o moţiune de cenzură sănătoasă împotriva Guvernului Dăncilă, cu ceva şanse de reuşită şi pentru a continua să ţină PSD-ul în corzi.

Dacă moţiunea de cenzură ar reuşi, acela ar fi şi sfârşitul lui Dragnea şi Slavă Domnului, sunt destui parlamentari PSD care îi vor capul acum când este şubrezit consistent.

Moment politic mai bun pentru o moţiune de cenzură, nu poate exista. Reuşită sau nu, moţiunea ar avea meritul unei delimitări clare a opoziţiei de ticăloşiile şi incompetenţa Guvernului Dăncilă şi ale alianţei PSD – ALDE.

Din păcate asistăm la un blat degradant pentru PNL şi USR, la fel ca blaturile din Parlament la votul legii care propunea 300 parlamentari sau cea prin care se acordă pensii speciale aleşilor din administraţia locală, când PNL a votat cot la cot cu PSD.
Dacă USR şi PNL nu găsesc motive pentru o moţiuni de cenzură, le sugerez să ia scrisoarea puciştilor Firea, Stănescu şi Ţuţuianu, s-o numească Moţiune de Cenzură împotriva Guvernului Dăncilă şi s-o depună. Din PSD vor avea sigur voturile puciştilor care sunt departe de a se dezice de acţiunea lor.

Sunt unii care se cred pe ei deştepţi (de fapt nişte propagandişti blatişti) şi pe noi proşti, care public justifică inacţiunea politică prin faptul că opoziţia nu are majoritate în Parlament. De acord. Dar un guvern mai bun decât Guvernul Dăncilă, cu care să nu ne fie ruşine în preşedenţia UE, putem avea ? Eu sunt convins că da. "
3501 afisari


Adevarat
ovidiub781255638850764 [utilizator], Duminică, 23 septembrie 2018, 10:38
+24/28
Moment mai bun nu exista ... ca PSD sa o taie de la guvernare si sa priveasca urmatorul guvern incropit din "opozitie" si tehnocrati cum se chinuie sa repare ce au facut ei. Nu mersi, stati acolo si guvernati...
nu ti-e clar !
CRMS [utilizator], Duminică, 23 septembrie 2018, 10:43
+24/32
Altfel ce rost avea sa-l accepte iar pe liste lor pe Crin Antonescu ?
Este un semn clar ca USL n-a murit !
inca 72 de comentarii comenteaza