Irina Begu s-a oprit în faza sferturilor la Seul (turneu de categorie International), jucătoarea noastră fiind învinsă greu, după un meci de două ore și 46 de minute, de Maria Sakkari (favorită numărul trei), scor 6-3, 4-6, 6-4. Partida a fost una cu multă risipă de energie, cu nervi de ambele părți în unele momente și cu un nivel bun de tenis. La final, grecoaica a câștigat cu doar trei puncte mai mult decât Irina (104-101).

Irina Camelia BeguFoto: ausopen.com

Setul I

Debutul partidei a fost unul liniștit până la scorul de 2-1 în favoarea grecoaicei. A urmat însă o serie de trei break-uri consecutive, iar Sakkari s-a distanțat la 4-2. Maria a fost mai precisă, a greșit mai puțin și a reușit să gestioneze mai bine punctele importante. În aceste coordonate, Sakkari a ajuns în situația de a servi pentru câștigarea setului întâi (5-3).

Într-un game foarte important, Maria a comis o dublă greșeală, nu a servit neapărat fantastic, însă Irina a ratat șansa break-ului cu o dreaptă trimisă mult în aut. Sakkari a fructificat a doua minge de set, iar manșa s-a încheiat dupa un slice ratat al Irinei (6-3, după 46 de minute).

Setul II

Primele game-uri din setul al doilea au fost echilibrate, decise numai în "prelungiri". Cu toate ca a avut trei mingi de break, Irina nu a găsit calea către fructificarea șanselor.

Duelurile au devenit mai aspre, punctele s-au , unghiurile găsite de cele două au fost tot mai variate, echilibrul s-a menținut (3-3). În plus, erorile s-au înmulțit odată cu oboseala venită din raliurile tot mai epuizante.

Sakkari a fost prima care și-a cedat serviciul, iar Irina s-a trezit cu șansa de a servi pentru a trimite partida în decisiv. Aflată în dificultate, sportiva din Grecia a început să prelungească schimburile (lucru cerut la un moment dat și de antrenorul ei), iar tactica a dat roade: Sakkari "a rămas" în set (5-4), după ce a neutralizat game-ul de serviciu al jucătoarei noastre.

Aparent ieșită din zona de criză, Sakkari a fost copleșită de nervi, iar dubla greșeală comisă la mingea de set spune totul despre încordarea grecoaicei (6-4 pentru Begu).

Setul III

Irina a continuat să se apere foarte inteligent, cu variație în execuții, aducând-o pe Maria în pragul unei crize de nervi. Begu s-a agățat de fiecare minge, defensiva fiind în debutul manșei la un nivel înalt. Cu toate acestea, Irina a ratat șansa unui break, deși a avut trei oportunități într-un game al doilea ce părea interminabil (1-1). Echilibrul fantastic s-a menținut, iar scorul de 2-2 s-a conturat după 33 de minute (!) din setul al treilea.

Irina nu și-a găsit ritmul la serviciu, iar pe transmisia tv s-a putut auzi din partea jucătoarei noastre: "Numai așa servești!" (aluzie la faptul că a fost moale și previzibil). Sakkari este prima care a izbutit break-ul (3-2 în favoarea grecoaicei).

Cu încrederea la un alt nivel, Maria a făcut un pas în teren, a dictat ritmul și s-a distanțat la 4-2 în decisiv. A fost momentul care a făcut diferența până la urmă, cele două câștigând pâna la finalul partidei în spatele serviciului (6-4 pentru Sakkari).

Vizibil epuizată după încheierea partidei, Irina trebuie să rămână până la urmă cu lucrurile pozitive, tenisul său arătând bine în multe momente. Irina Begu va primi 6.175 de dolari şi 60 de puncte WTA pentru parcursul său de la Seul.

Begu vs Sakkari:

Puncte câștigate cu primul serviciu: 63%-63%

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 45%-52%

Ași: 0-3

Duble greșeli: 4-7

Puncte de break convertite: 3/7 vs 4/13

Total puncte câștigate: 101-104

Durata meci: 1 h 46 minute.

Sferturi:

M. Minella - A. Tomljanovic 2-6, 6-4, 5-7

I. Begu (7) - M. Sakkari (3) 3-6, 6-4, 4-6

E. Rodina - K. Bertens (2) 6-3, 3-6, 0-6.

E. Alexandrova - S-W. Hsieh

Korea Open se dispută la Seul în perioada 17-23 septembrie și face parte din categoria "International". Suprafața este hard, iar premiile sunt în valoare totală de $250.000. Irina Begu s-a impus la dublu, în 2014, alături de Lara Arruabarrena. Jucătoarea noastră a câștigat și turneul de simplu în 2015. În România turneul poate fi urmărit în direct pe Digisport.