Președintele Moon Jae-in și și liderul nord-coreean Kim Jong-un și-au ridicat mâinile împreunate pe vârful muntelui Paekdu, cel mai înalt vârf din peninsula coreeană, considerat locul de naștere al poporului coreean, într-un gest simbolic care subliniază angajamentul reconcilierii și eventuala unificare, scrie The Korea Times, citând agenția Yonhap.

Kim Jong-un si Moon Jae-in pe Muntele PaekduFoto: AGERPRES

Vizita comună a încheiat călătoria de trei zile a lui Moon în Nord ce produce o serie de rezultate tangibile, inclusiv angajamentul lui Kim de a face pași concreți în direcția denuclearizării, cum ar fi dezmembrarea sitului de testare ICBM și angajamentul de a face o vizită la Seul.

Cei doi lideri au fost de acord să ia măsuri de reducere a tensiunilor militare și să sporească schimburile inter-coreene și cooperarea economică, cum ar fi reconectarea drumurilor și căilor ferate transfrontaliere și să lucreze împreună pentru a câștiga dreptul de a găzdui Jocurile Olimpice de Vară din 2032.

Oficialii spun că cel care a propus vizita la Paekdu a fost Kim, iar Moon a acceptat.

Se crede că oferta a fost făcută de Kim pentru că Moon a spus, în timpul cinei după primul summit cu Kim din aprilie, la marginea satului Panmunjom, că speră să meargă pe munte, iar acum se crede că ceea ce a vrut Kim a fost să îi îndeplinească dorința.

„Cred că va veni un moment când oamenii obișnuiți din Sud pot face excursii la Muntele Paekdu”, a spus Moon, uitându-se spre lacul din vârful muntelui numit Cheonji, adică Lacul Cerului (mai poate fi tradus și Lacul Raiului sau al Paradisului n.r.).

„Primul pas a fost făcut, iar dacă acesta este repetat, mai mulți oameni vor veni aici”, a mai afirmat Moon.

La rândul său, liderul nord-coreean a spus: „Chiar dacă un număr mic de oameni a venit astăzi aici, (mai mulți) oameni din sud și de peste mări ar trebui să vină și să vadă Muntele Paekdu”.

Liderii, însoțiți de soțiile lor, au purtat paltoane de iarnă, având în vedere temperaturile scăzute de pe muntele care se află la granița cu China în nord-vestul Coreei de Nord. Oficialii spun că temperatura dimineață atingea 2 grade celsius.

Kim a propus să meargă să vadă lacul

„Ți-ar plăcea să vii la Cheonji?”, l-a întrebat Kim pe Moon.

„Dacă Cheonji nu mă respinge, mi-ar plăcea să-mi introduc mâinile în apă”, a spus Moon.

Prima doamnă din Coreea de sud Kim Jung-sook a scos o sticlă de plastic de apă și a spus că a adus o sticlă de apă din sud, din insula Jeju. A turnat jumătate din apă în Cheonji și a umplut cealaltă jumătate cu apă din lac ca un gest simbolic de unificare.

Prima doamnă din Coreea de Nord, Ri Sol-ju, a povestit despre munte.

Când liderul nord-coreean Kim a întrebat cât de adânc este lacul, Ri a răspuns repede că are o adâncime de 325 metri.

„Sunt multe legende cu privire la Muntele Pakedu. Una spune că un dragon a trăit aici și a ajuns sus (în Cer sau Rai). Alta spune că zânele din cer au venit aici pentru ca se spăla, având în vedere că apa este curată. Acum, că amândoi ați ajuns aici, încă o legendă a fost creată”, a spus Ri, referindu-se la Moon și prima doamnă din Sud.

De ce muntele Paekdu

Muntele este onorat în ambele țări. Sud-coreenii consideră că vârful de 2.744 metri este unul dintre locurile cele mai sacre ale peninsulei cunoscut ca locul de naștere a lui Dangun, legendarul fondator al Gojoseon, primul regat coreean, fondat în urmă cu 4.000 de ani.

Coreea de Nord consideră că vârful este sacru pentru că acolo Kim Il-Sung, fondatorul Nordului și bunicul lui Kim Jong-un, a creat o bază militară secretă împotriva japonezilor, în timpul guvernării coloniale din 1910-1945.

Este și locul unde Kim Jong-il, tatăl lui Kim, s-a născut. De aceea, familia lui Kim este numită „Linia de sânge Paekdu” (în sensul descendenței n.r.). Totuși, unii istorici spun că fostul conducător Kim Jong-il s-a născut în Rusia.

Muntele Paekdu este un vulcan activ la granița dintre Coreea de Nord și China. Este numit și muntele cu mituri pentru mediul natural distinct, în care este inclus și lacul amintit, care se află într-un crater. Coreenii întotdeauna au crezut că are o caracteristică sacră care simbolizează peninsula și coreenii. Se știe că liderul nord-coreean vizitează muntele când vrea să ia o decizie politică crucială.

În 2014, actorii Kim Soo-hyun și Jun Ji-hyun au fost prinși într-o controversă după ce au apărut într-o reclamă la apă minerală din China, deoarece chinezii au folosit numele „Muntele Changbai”, indicând sursa apei. „Muntele Changbai” este numele chinezesc pentru „Muntele Paekdu”.