În Monitorul Oficial de miercuri, 19 septembrie 2018, a fost publicata HG nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului. Începând cu data de 01 ianuarie 2019 pentru personalul din instituțiile publice ce se află în delegație sau în detașare se vor aplica noi reguli.

Din 2019 bugetarii detasati sau plecati in delegatie vor avea noi reguliFoto: Hotnews

Documentul nu are nici un fel de referire față de drepturile și obligațiile salariaților de la angajatori privați, nici măcar recomandarea de a se aplica.

Ce trebuie reținut:

• Personalul din instituțiile publice aflat în delegație într-o localitate și toată la o distanță de 5 și 50 de km față de unde se află locul permanent de muncă are dreptul la o indemnizație de delegare în cuantum de 20 lei/zi, indiferent de funcția avută. Nu se acordă cazare.

• Personalul din instituțiile publice aflat în delegație într-o localitate situată la mai mult de 50 km față de locul permanent de muncă, ce nu se poate înapoia la sfârșitul zilei de muncă, beneficiază de: Diurnă 20 lei/zi indiferent de funcția deținută și alocație de cazare în cuantum de 230 lei/zi. Pentru motive întemeiate, ordonatorul de credite poate majora cuantumul ca alocație de cazare cu până la 50%.

Foarte important: dacă nu se acordă o majorare la cuantumul cazării pentru indemnizația de bază de 230 lei, cazare/zi, respectiv diurnă 20 lei/zi, nu se solicită salariatului documente justificative. Se solicită salariatului documente justificative doar pentru indemnizația de cazare majorată cu până la 50%.

• Pentru delegarea cu perioadă de o zi, respectiv pentru ultima zi în cazul unei delegații de mai multe zile acordarea indemnizației de delegație se poate face doar dacă durata delegării este de cel puțin 12 ore.

Foarte important: pentru delegația de o zi, respectiv pentru ultima zi dintr-o delegație de mai multe zile, nu se acordă alocație de cazare.

• Pentru a stabili numărul de zile calendaristice în care o persoană se află în delegație se determină timpul de la ora plecării mijlocului de transport până la ora sosirii, fiecare 24h considerându-se o zi de delegare.

Salariații aflați în delegație într-o localitate la o distanță mai mare de 5 km față de locul permanent de muncă, au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, astfel:

a) la călătoria cu avionul, pe orice distanţă, clasa economică sau cursă low-cost, cu aprobarea prealabilă a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice;

b) la călătoria cu orice fel de tren, după tariful clasei a II-a, pe distanţe de până la 300 km, şi după tariful clasei I, pe distanţe mai mari de 300 km;

c) la călătoria cu navele de călători, după tariful clasei I;

d) la călătoria cu mijloace de transport auto şi transport în comun;

• Este permisă si deplasarea cu autoturismul personal pe distanța cea mai scurtă, iar în acest caz se decontează contravaloare a 7,5 litri de carburant pentru 100 km parcurși.

Ce se întâmplă cu drepturile salariaților din mediul privat aflați în delegație și în detașare?

• Se vor acorda în continuare în condițiile Codului muncii cu respectarea limitărilor de deducere impuse de Codul fiscal.

• De exemplu: pentru acordarea diurnei zilnice este deductibilă fiscal procentul de 2,5 x nivelul față de suma acordată instituțiilor publice, respectiv 50 lei/zi.

Suma ce depășește acest procent reprezintă venit de natură salarială. Nu există o diurnă minimă sau o diurnă maximă, suma fiind stabilită prin acordul între salariat și angajator. Nu există restricții asupra modului de decontare a cheltuielilor de transport, însă există celelalte restricții fiscale, cum ar fi deducerea cu 50%, când mijloacele de transport sunt folosite și în alte scopuri decât cele economice. Material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Bența.