Acuzat de ministrul Finanțelor că blochează proiectele privind Fondul Suveran de Investiții și insolvența, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut, miercuri, că Eugen Teodorovici a avut o „declarație emoțională”.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Cred că în momentul în care a făcut acea declarație emoțională s-a gândit la altceva sau altcineva”, a spus Toader care a ținut să-l contrazică pe Teodorovici care afirmase că între două delegații este greu să avizezi actul normativ privind Fondul Suveran.

„Ambele afirmații nu au acoperire faptică pentru că vineri eram la Ministerul Justiției de la orele 7.10-7.15, pentru că am evaluat cei 8 candidați pentru funcțiile de conducere. Tot vineri am vorbit cu dl Teodorovici, cu experții dânsului. Tot vineri am mers la Ministerul Finanțelor si am discutat despre ordonanța cu Insolvența.A doua afirmatie, prea multele observații referitoare la Fondul Suveran. Ministerul Finanțelor are un proiect de OG, i-am dat aviz negativ pentru că ieșise din termenul în care Guvernul putea să dea ordonanțe. A revenit cu un proiect de OUG, trimisă în copie. MJ a formulat observații de îmbunătățire. În cursul zilei de luni, de marți, nu s-a discutat de Fondul Suveran, ci de ordonanța privind insolvența” a declarat Ministrul Justiției. .

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, s-a plâns luni că Ministerul Justiției îi pune bețe în roate în cazul Fondului Suveran de Investiții și al proiectului privind insolvența.

„Încep să cred că este o încercare de fugă de asumare a unor decizii”, a spus Teodorovici. El a precizat că încearcă de câteva zile să ia un aviz pe proiectul privind insolvența, dar dispare semnatarul.

"Am senzația că o lipsă de dorință de asumare. Încerc de câteva zile, convenim un aviz din Justiție, când să iei semnătura, dispare semnatarul. Încep să cred că este o încercare de fugă de asumare a unor decizii. Zona insolvenței ar trebui să fie a Finanțelor, nu a Ministerului Justiției. (...) Mediul privat este pro (cu privire la proiect n.r.). Sunt sensibili cei care își pierd anumite zone de influență în zona insolvenței", a spus Teodorovici, într-o conferință de presă.

El a precizat, referindu-se la Fondul Suveran, că autoritățile s-au angajat ca până la finalul acestui an să fie stabilit cadrul legislativ. "A fost acel vot în Parlament, apoi Curtea Constituțională a indicat un alt mod de a legifera. Asta am și pregătit, o OUG pentru a da un cadru general referitor la astfel de instrumente financiare, iar apoi să fie o Hotărâre de Guvern pentru acest exemplu, cum e Fondul Suveran. Apoi vom avea acte secundare pentru a stabili modul în care un astfel de instrument ia naștere", a spus ministrul Finanțelor.

„Din păcate aici am primit din partea Ministerului Justiției foarte multe, mai multe observații decât a fost actul în sine. Nu înțeleg, modul că ne asumăm ca și echipă guvernamentală anumite obiective, mai ales cele foarte importante, cum este Fondul Suveran de Investiții, atunci cred că rolul nostru ca miniștri este să fim preocupați ca echipele noastre să lucreze în aceeași direcție cu aceeași viteză și fără a încerca să fim mai altfel decât suntem sau mai altfel decât ceilalți. Sunt dezamăgit de faptul că primesc și am primit de la Ministerul Justiției foarte multe aspecte care mai de care... A fost în Parlament, a fost o analiză făcută, s-a dat un vot”, a spus el.