Cât de departe ești dispus să alergi ca să te apropii de tine însuți? Pentru mii de ultramaratoniști din lume, care își pun corpul în mișcare pe distanțe de sute de kilometri și acceptă suferința ca opțiune, alergarea este un exercițiu fizic, dar mai ales metafora unei căutări spirituale.

UltramaratonFoto: Hotnews

Alergător la mai multe ediții ale ultramaratonului Spartathlon, Balázs Simonyi, regizor, folosește cei 246 de kilometri ai cursei în scop terapeutic, ca tratament al depresiei post-divorț și ca o metodă de a-și confrunta fricile, iar la ultima sa participare îi transformă în Ultra, un film documentar, care va fi proiectat joi, pe 20 septembrie 2018, de la ora 19:00, la galeria Artera | art + medicine (str. Vasile Lascăr, nr. 63, București).

Proiecția va fi urmată de o discuție cu Gabriel Solomon, ultramaratonist și „galantom” din România, pentru care kilometrii, parcurși de el sau de oricine dorește să îi alerge, iau forma faptelor bune. Filmul face parte din programul KineDok powered by One World Romania, iar dialogul ulterior proiecției este moderat de Andra Dumitru, coordonator de programe și realizator radio, alături de Cristina Bobe, artist vizual și fondator al galeriei Artera | art + medicine.

Ca un fost „geek cu mușchi doar la degete, care își dădea duhul după primii 2-3 km de alergare”, potrivit autodescriierii sale, era greu de crezut despre Gabriel Solomon că în anii următori avea să obțină un record mondial Guinness la alergarea unui maraton în echipă de șase oameni legați, un record național și locul 11 mondial pentru alergarea a 24 ore pe bandă (213,75 km), pe lângă un palmares bogat de ultramaratoane și maratoane la care a urcat inclusiv pe podium. Ulterior a făcut din alergare mai mult decât un mijloc de a-și depăși propriile limite. Prin platforma de donații online Galantom, lansată alături de Andrei Chirtoc, sportul este acum o soluție de a promova și de a strânge fonduri pentru proiectele ONG-urilor care aduc schimbare în comunitate.

Documentarul Ultra se concentrează pe poveștile a patru alergători de la Spartathlon, printre care și pe cea a regizorului, Balázs Simonyi, prezentându-le într-un mod antieroic. Fie că aleargă pentru a scăpa de viața de zi cu zi, pentru a-și amâna îmbătrânirea sau pentru a se racorda la sinele interior, fiecare concurent se confruntă cu dificultăți extreme, forțându-și limitele pe parcursul celor 246 de kilometri de contemplație și autodescoperire.

ULTRA from SpeakEasy Project on Vimeo.