VIDEO Preşedintele brandului Jordan, despre reclama Nike cu Kaepernick, criticată de Trump: Riscantă, dar justificată" - Hotnews Mobile
1 € 4,6662 1 USD 4,0794miercuri 21 nov 2018

VIDEO Preşedintele brandului Jordan, despre reclama Nike cu Kaepernick, criticată de Trump: Riscantă, dar justificată"

de I.B. Joi, 13 septembrie 2018, 23:21
- a A+
Imagine

Recenta reclamă Nike care îl are ca protagonist pe jucătorul de fotbal american Colin Kaepernick este una riscantă, dar absolut justificată, consideră Larry Miller, preşedintele brandului Jordan, informează AFP.



“Ceea ce trebuie să reţinem este că Colin Kaepernick esre un mare sportiv care inspiră şi şi-a folosit notorietatea pentru o cauză în care crede. Susţinerea acestei poziţii este ceea ce trebuie să facă Nike şi de aceea vom continua să căutăm metode de susţinere a sportivilor noştri", a spus Miller. “A fost riscant, însă asta mă face să fiu mândru că lucrez pentru Nike, pentru că Nike a fost gata să îşi asume acest risc pentru susţinerea unui sportiv care a luat o poziţie în care crede şi voiam să fim siguri că are şansa să şi-o exprime", a adăugat Larry Miller.

Compania Nike a lansat o campanie cu accente politice după 30 de ani de la lansarea sloganului "Just Do It", iar jucătorul de fotbal american Colin Kaepernick este principala figură a acestei campanii.

În noua campanie, pe chipul lui Colin Kaepernick în alb şi negru se poate citi: "Crede în ceva. Chiar dacă asta înseamnă să sacrifici totul".

După apariţia reclamei cu Kaepernick, preşedintele american Donald Trump a declarat că Nike transmite un "mesaj îngrozitor" prin această campanie. El a precizat însă şi că respectă decizia companiei.

Colin Kaepernick, fost quaterback timp de şase sezoane la San Francisco 49ers, a devenit cunoscut în SUA după ce a pus genunchiul în pământ în 2016, în timpul imnului naţional, pentru a manifesta împotriva rasismului şi a brutalităţii poliţiei faţă de comunitatea de culoare din SUA.

Cazul a provocat mânia preşedintelui Donald Trump, a fanilor şi a ligii profesioniste de fotbal american (NFL). Donald Trump a considerat gestul lui Kaepernick lipsit de respect faţă de drapel şi patrie. Gestul lui Colin Kaepernick a fost imitat apoi de mai mulţi jucători din NFL.

Jucătorul a devenit persona non grata pe teren şi nu şi-a mai găsit echipă după expirarea contractului său cu San Francisco la începutul anului 2017.


1305 afisari


Niciun comentariu
comenteaza