America va apăra acum numai acele țări europene, care sunt importante pentru propriile ei interese. Vrem să oprim Rusia, iar pentru aceasta Polonia și România sunt necesare. Întrebarea este, cum se va comporta într-un astfel de moment Germania. Va permite lansarea armatei americane prin țara sa, sau va avea relații atât de apropiate cu Rusia, încât nu va permite? – spune George Friedman, politolog american, fondatorul agenției Stratfor, într-un interviu pentru gazeta poloneză Rzeczpospolita.

George FriedmanFoto: Agerpres

George Friedman: ”Europa este aproape o peninsulă a unei mari mase asiatice continentale. Polonia ocupă depresiunea de Nord-Est, iar România – Carpații. Din punct de vedere militar contează cu adevărat aceste două țari, așa cum în timpul războiului rece a contat cu adevărat Germania.”

Rzeczpospolita: Europa este astăzi sigură?

George Friedman: Nu o va ataca nimeni din exterior, pentru că nu este în stare, dar Europa este amenințată din interior, pentru că Tratatul de la Maastricht din anul 1992 și instituțiile care trebuiau să constituie fundamentul noii Uniuni Europene, nu funcționează. Acest lucru l-a arătat cu toată duritatea criza care a izbucnit în anul 2008. Deși consecințele sale pur financiare au fost învinse, nu au fost depășite deja consecințele sociale și politice. De aceea se poate spune că Europa într-un anumit sens duce un război cu sine.

Rzeczpospolita: Unde nu a dat rezultate Europa?

George Friedman: Criza a arătat că deosebiri serioase continua să despartă popoarele Europei. Experiența prin care au trecut grecii în acea perioadă este complet alta decât cea prin care au trecut germanii. S-a constatat că Berlinul nu s-a simțit deloc obligat să vină în ajutorul Atenei. Grecii s-au simțit deci abandonați. Și au început să conștientizeze că Uniunea este până la un anumit grad o păcăleală. O impresie asemănătoare au avut multe alte țări. S-a spus că această Comunitate va face Europa să semene cu America, numai că în State nimeni nu și-a pus întrebarea dacă Texasul ar trebui să ajute New Yorkul! În Europa a izbucnit o mare dispută pe tema cine trebuie să ajute pe cine, cine este responsabil pentru ceva. S-a constatat că puterea dominant a Uniunii, Germania, joacă de fapt pentru ea, având grijă de interesele ei. Acest lucru este sursa renașterii naționalismului în multe țări ale Europei.

Redactor: Crearea euro nu a fost urmată de schimbarea mentalității europenilor, de sentimentul de comunitate?

George Friedman: În primul rând, realitatea nu s-a schimbat. Germanii nu sunt greci! Cancelarul este ales de către poporul german și răspunde în fața acestui popor. La fel, premierul grec răspunde în fața poporului său. S-a ajuns deci la situația absurdă, în care se creează iluzia că toate popoarele Uniunii formează o unitate, dar în același timp nu există un conducător în fața căruia această comunitate să răspundă.

Redactor: La Maastricht, în anul 1992 ar fi trebuit făcut încă un pas înainte spre federalismul european și numit un președinte al Europei?

George Friedman: Ar fi fost o soluție excelentă! Europenii însă nu au permis acest lucru. Germanii nu au vrut să fie conduși de cineva care a fost ales cu voturile italienilor și francezilor. Chiar și astăzi, polonezii nu vor să fie subordonați cuiva care a fost ales de germani și francezi. În Europa nu există de fapt sentimentul de identitate comună. Mai exact spus, el există numai la unele clase sociale. Este adevărat, bogații profită de Europa ca un întreg, dar muncitorul din Silezia și agricultorul din Portugalia au conștiința deplină că nu sunt europeni, orizonturile lor de viață sunt mult mai restrânse. Acesta este motivul pentru care crearea la Maastricht a unui guvern european nu a fost posibilă, deoarece nimeni nu a dorit.

Redactor: Acelea au fost însă timpuri când populiștii erau marginalizați, puterea o aveau în principal liberalii. S-a pierdut șansa cizelării unei comunități europene, care nu va reveni curând?

George Friedman: Aș spune da – nu s-a îndrăznit să se profite de această șansă, pentru că nu a dorit nimeni să se expună pericolului acestui sistem liberal, al îmbogățirii. Țările mici s-au speriat că vor deveni parte a unui întreg mai mare, în care vor domina marii actori. La rândul lor, țările mari s-au temut să-și asume răspunderea pentru alții. Șansa aceasta nu numai că a fost pierdută, dar nimeni nu a îndrăznit să profite de ea.

Redactor: Sunt răspunzători de această situație unii, care să poată fi numiți pe nume?

George Friedman: Nu, este mai degrabă o răspundere colectivă a liderilor, care au înțeles că există o limită a integrării europene (...). Niciun politician serios nu a fost dispus să declară că se rupe de această identitate națională. Unii au înțeles în felul următor: vrem să trecem dincolo de zona de comerț liber, să mergem puțin mai departe, dar nu până în momentul în care vor fi încălcate bazele statelor naționale. Acesta a fost consensul și acest lucru a dus la o bizarerie. Își poate cineva imagina că în cadrul NAFTA, o birocrație existentă undeva acolo va spune mexicanilor cum să-și organizeze sistemul juridic? Or, azi face acest lucru Bruxelles-ul cu Polonia!

La Maastricht s-a înțeles că nu poți împinge integrarea prea departe, dar nu s-a înțeles că acest hibrid nu va funcționa și că era mai bine dacă s-ar fi rămas în zona de comerț liber decât să construiești o singură monedă, care să corespundă în același timp și germanilor, și grecilor. Europenii uită mereu că America a fost construită pe războaie, mai întâi pe cel de independență, apoi pe cel de secesiune, în care au murit 600.000 de oameni.

Acest lucru ne-a unit. Or, niciun spaniol nu va muri astăzi pentru a nu se ajunge la Brexit, deși poate muri ca acea Catalonie să rămână parte a țării sale! Niciun francez sau german nu a murit pentru Tratatul de la Maastricht! Aceasta este acea deosebire mare, pe care a înțeles-o atât de bine Charles de Gaulle. El le-a spus ideologilor integrării: ați înnebunit? Sunt francez, nu german sau american. De acord, trebuie să fim aliați, dar nu formăm o singură țară. De Gaulle a fost din acest punct de vedere un prooroc, a văzut că ideea de State Unite ale Europei nu are sens.

Redactor: La Bruxelles mulți consideră însă că explicația dificultăților Uniunii este alta. În opinia lor, de toate este vinovată extinderea din anii 2004-2007, când au fost primite țări care nu erau mature pentru Comunitate.

George Friedman: Dacă este așa, atunci Europa unită nu ar fi trebuit să primească Marea Britanie, dacă ea vrea acum să iese din UE. Nu, această explicație nu are sens! Germania și Franța au fost foarte mult timp dușmani istorici. Ele pot crea împreună o zonă de comerț liber, pot rămâne în alianță în cadrul NATO. Dar ideea că vor deveni provincii într-o super-țară nu are sens. Marks, de data aceasta pe bună dreptate, a spus că capitalul nu are patrie. Uniunea ca o singură țară poate avea deci sens pentru bancheri, dar nu pentru oamenii obișnuiți.

Redactor: Euro nu are deci viitor?

George Friedman: Sarcina monedei comune este să sprijine dezvoltarea economiei, dar în uniunea monetară sunt țări atât de diferite, ca Italia și Germania, și indiferent de ce politică va duce Banca Centrală Europeană, cuiva trebuie să-i facă rău, și cuiva bine. Moneda comună este deci un concept irațional, deoarece pleacă de la principiul că toți europenii sunt la fel. Redactor: Înfrângerea euro înseamnă pentru mulți sfârșitul Uniunii Europene… George Friedman: Organizațiile internaționale nu dispar așa ușor. Liga Națiunilor mai are încă un birou la Geneva. Nici Uniunea nu va dispărea, dar va avea o importanță tot mai mică și tot mai puțini oameni vor ține seama de ceea ce se spune la Bruxelles.

Redactor: Populiștii britanici, care au fost împotriva Uniunii (…) la doi ani după referendum încă nu au o idee credibilă de felul cum să trăiască în afara Europei unite…

George Friedman: Ceea ce se cheamă populism este de fapt o mișcare democrată, care nu convine elitelor. Dacă o mișcare le convine, atunci spun că este “democrată”. Acești “populiști” nu fac decât să le amintească oamenilor să se întoarcă la realitatea pe care au încercat să o înlăture în anul 1992 în Europa, care se sprijină pe popoare (…)

Redactor: Integrarea avea rolul să prevină războaiele în Europa. Conflictele armate amenință din nou continentul nostru.

George Friedman: După al II-lea război mondial, nimeni nu și-a imaginat că un asemenea conflict se poate repeta. Și s-a născut mitul că Uniunea a reușit ca timp de trei generații să împiedice un nou război. Numai că în anul 1991 Europa nu a fost suverană. Deciziile privind războiul și pacea erau luate la Washington și Moscova. Statele Unite și Uniunea Sovietică erau sub acest aspect mult mai responsabile decât europenii! Când aceștia din urmă au redobândit suveranitatea, a izbucnit un nou război crud – în Iugoslavia. Europenii au privit la el neputincioși, s-au prefăcut că aceasta nu-i Europa, că este vorba de țări care nu fac parte din Uniune. De atunci, destabilizarea Comunității progresează.

Redactor: De ce?

George Friedman: Pentru că Germania a preluat în Europa rolul de arbitru, care definește ce este democrația liberal și ce nu este. Sistemul în care Germania critică Polonia pentru politica dusă de guvernul ei, mi se pare ceva de neimaginat! Această Europă germană este de altfel măcinată de tensiuni interne tot mai puternice. Și se întâmplă așa nu pentru că dominația Germaniei este tot mai prost acceptată în alte țări ale Uniunii, dar pentru că însăși Republica Federală are o mare slăbiciune: exportul ei reprezintă 50% din venitul național al țării. În plus, este total dependentă de menținerea zonei de comerț liber, unde poate să-și trimită produsele. De fapt este o continuare a strategiei celui de al III-lea Reich după unificarea din anul 1871, când Germania a trebuit să găsească piețe pentru industria puternică, pe care a construit-o în primul rând în Rusia și Austro-Ungaria (…). Germania încearcă în continuare să dicteze altor țări, cum trebuie să se comporte în cadrul Uniunii (…) Interesele Germaniei și ale altor țări ale Europei se despart nu numai când este vorba de economie.

Redactor: Angela Merkel afirmă că Europa nu mai poate conta mult pe America în ceea ce privește securitatea sa și trebuie să construiască forțe armate proprii. Are dreptate?

George Friedman: Mi-aș dori ca într-adevăr să nu mai aibă încredere și ca europenii să înceapă să construiască forțe armate proprii! Aceasta și pentru că Europa are o economie mai mare decât America. De ce deci nu s-ar apăra singură? Declarația doamnei Merkel este o glumă. Germania nu are armată și nu vrea să o construiască, deci cum să se apere de Rusia? Dacă Moscova, ceea ce nu cred, ar ataca Polonia, ce ar face germanii? Nu se știe, pentru că pur și simplu nu au forțe armate. Polonia depinde deci de America, când este vorba de securitate. Tocmai de aceea este greu de răspuns la întrebarea, cine va veni să vă ajute în cazul unui pericol din Est. Portugalia? Italia?

Redactor: O întrebare despre alternativă, despre credibilitatea legăturii transatlantice, după de Trump a spus că NATO este o alianță învechită.

George Friedman: Legătura transatlantică a fost slăbită de europeni, care au vrut să transforme NATO într-un club de discuții la Bruxelles. Din punctul de vedere american, ei au trădat Alianța, neglijând menținerea propriilor lor posibilități militare. De aceea America va apăra astăzi numai acele țări europene, care sunt importante pentru propriile ei interese. Vrem să oprim Rusia, iar pentru aceasta este nevoie de Polonia și România. Dar aici nu este vorba deja de NATO, ci de tratate bilaterale. Întrebarea este, cum se va comporta într-un astfel de moment Germania. Va permite ea trecerea armatei americane prin teritoriul ei, sau va avea relații atât de apropiate cu Rusia, și nu va permite?

Redactor: Polonia și România sunt exemple, dar lista țărilor Europei de care este interesată America se termină cu aceste două exemple?

George Friedman: Europa este aproape o peninsulă a unei mari mase asiatice continentale. Polonia ocupă depresiunea de Nord-Est, iar România – Carpații. Din punct de vedere militar contează cu adevărat aceste două țari, așa cum în timpul războiului rece a contat cu adevărat Germania.

Redactor: Majoritatea trupelor americane rămâne însă în Germania, nimeni nu vorbește oficial de mutarea lor în Polonia.

George Friedman: Armata nu se plasează niciodată imediat după linia frontului, unde este expusă distrugerii de către dușman. Rămâne mai degrabă în rezervă, pentru ca în caz de nevoie să poată fi trimisă în față. Pentru militari nu contează câți soldați americani staționează azi în Polonia, ci numai câți pot fi mutați din Germania în curs de câteva săptămâni.

Redactor: Poate că America nu vrea să transfere în Europa mai multă armată, deoarece o provocare mult mai mare pentru ea este China?

George Friedman: China nu este pentru America cea mai mare provocare. Exportul chinez nu mai crește așa repede. Este o țară măcinată de continue tensiuni interne (…).

Redactor: După summitul din iulie la Helsinki, a început să se vorbească de un deal al lui Donald Trump cu Vladimir Putin. Ce pericol comportă acest lucru pentru Europa?

George Friedman: Nu cred într-un astfel de deal. Trump est numai președinte, nu poate singur să ia decizii. Congresul este cel care a votat sancțiunile contra Rusiei. Sistemul nostru politic nu este construit la fel ca cel din Europa. Trump este personalitatea cea mai vizibilă în America, dar Congresul este mult mai influent. Iar aceasta este o garanție că americanii vor ajuta Polonia.

Redactor: Cât de mult poate amenința Putin securitatea Europei?

George Friedman: Rusia joacă perfect rolul de mare putere. A intervenit în Siria, cu toate că nu are niciun interes acolo, ceea ce arată bine. Și Uniunea Sovietică a fost considerată o superputere, dar când s-a terminat războiul rece s-a constatat că nu a fost decât un sat potiemkinist. Așa este și astăzi Rusia. Ea se află în centrul unei mari crize financiare, care a început o dată cu prăbușirea prețului petrolului, în asemenea măsură încât Putin a decis că trebuie majorată vârsta de pensionare, o măsură care a dus la schimbarea guvernului în Polonia acum trei ani. Rușii au fost învinși în Ucraina, nu au fost în stare să preia controlul asupra întregii țări. Nu vor încerca deci să ajungă la o confruntare militară cu SUA. În tot acest joc cel mai important lucru este viitorul Ucrainei. Dacă va menține unitatea, va deveni o zonă tampon între Rusia și Occident. Dacă se va dezmembra, atunci Polonia va uita de Lvov, Ungaria de Ujgorod și se vor întâmpla multe lucruri interesante!

Redactor: La mijlocul lunii august, Merkel pentru prima dată după cinci ani l-a primit pe Putin în Germania. Cât de mult poate întări Rusia această colaborare?

George Friedman: Apropierea dintre Germania și Rusia a prezentat întotdeauna în istorie o amenințare pentru Polonia, de aceea trebuie urmărită foarte atent această apropiere. Merkel o dată pare a fi Maica Tereza, iar peste o clipă seamănă cu Bismarck. De fapt este și unul, și altul: sub masca Maicii Tereza este un lider inteligent și rece, adică așa cum au nevoie germanii. Când vede că interesele RFG și SUA se despart, când crește riscul ca exportatorii germani să piardă piețele de desfacere, se străduie să prevină acest lucru. Acesta este un joc foarte vechi. Pentru Germania relațiile cu Rusia nu vor fi o alternativă pentru integrarea europeană, pentru că rușii nu pot cumpăra atât de multe mărfuri germane. Dar apropierea Berlinului de Moscova provoacă frisoane Americii, și Poloniei. Pentru Merkel, care nu are mijloace pentru a construi o armată, este un instrument important în diplomație. (…)

preluare RADOR