A doua fermă ca mărime din Europa, SC TEBU Consult, unde există aproximativ 140.000 de porci, este suspectă că ar fi contaminată cu virusul pestei porcine africane, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, directorul DSV Brăila, Gicu Drăgan, citat de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Avem suspiciune de pestă porcină africană la TEBU Consult, a doua fermă ca mărime din Europa, unde sunt 135.000 - 140.000 de capete, în trei ferme. Am trimis în cursul dimineţii probele la laboratorul naţional de referinţă şi aşteptăm rezultatele. În judeţul Brăila, avem deja confirmat virusul în alte trei ferme de porci", a declarat Gicu Drăgan.

Citiți și

Fermele unde a fost confirmat deja virusul pestei porcine sunt Romsoci din Tichileşti, cu 35.000 de porci, unde vineri a venit confirmarea şi început uciderea animalelor, SC I.I. Ene Larisa Violeta din Berteştii de Jos, care a avut 504 capete, toate ucise săptămâna trecută, şi SC Prichindesa Pig SRL din Victoria, cu 1.451 de capete, de asemenea, ucise.

Directorul DSV Brăila a admis faptul că transmiterea virusului în fermele din Brăila s-ar fi putut face pe calea apei, pe Dunăre.

"Cred că îmbolnăvirea animalelor din aceste se datorează apei din Dunăre. Fermele se aprovizionează cu apă din Dunăre. Inclusiv ieri a fost un cadavru de porc pescuit la Plaja Lipovenească, între Brăila şi Galaţi. Sunt cetăţeni inconştienţi, din cauza acestor oameni care au aruncat cadavrele în Dunăre, se întâmplă ce se întâmplă în acest moment, în aceste ferme din judeţul Brăila. Am ucis peste 29.000 de capete, tocmai în ideea de a proteja aceste ferme. Ne-am concentrat pe uscat şi virusul a venit pe apă", a precizat Drăgan.

Potrivit prefectului de Brăila, George Paladi, în judeţul Brăila există 34 de focare de pestă porcină africană, în 19 localităţi, inclusiv municipiul Brăila, şi în trei ferme, până în prezent fiind eutanasiaţi 29.726 de porci.