Lista sancţiunilor cuprinde de la avertismente, pierderea salariului până la suspendare. Pentru absenţele nemotivate din plen sau comisii se pot pierde primele şi cheltuielile. Der Standard, citat de Rador, face o scurtă trecere în revistă a sancțiunilor prevăzute pentru parlamentarii chiulangii. Drumul de la prevedere la aplicarea sancțiunii este însă cel mai adesea uitat.

Plecarea parlamentarilor PSD din plenFoto: Hotnews

ROMÂNIA: În cazul unei prezenţe neregulate la locul de muncă deputaţii din România trebuie să se descurce pe o perioadă de până la 30 de zile fără salariul lor de politician.

MAREA BRITANIE: Lista sancţiunilor cuprinde de la avertismente, pierderea salariului până la suspendare în cazul încălcărilor Codului de comportament al politicienilor.

SLOVACIA: Pentru absenţele nemotivate din plen sau comisii se pot pierde primele şi cheltuielile.

FRANŢA: Parlamentarilor francezi li se pot suspenda primele, cheltuielile sau o parte din salariu. În cazul în care un parlamentar lipseşte de la o treime din şedinţe se consideră demisie şi respectivul va fi înlocuit. Cei care au fost avertizaţi de mai multe ori la şedinţele plenare, pot pierde, după caz, salariul până la şase luni.

GRECIA: În cazul unei absenţe se va retrage o treime din salariu pentru fiecare zi lipsă.

SPANIA: Celor care absentează în mod repetat de la şedinţele plenare sau din comisii li se poate reduce salariul pentru activitatea politică.

BELGIA: Este interzis să se încalce prevederile privind documentele secrete, pedeapsa fiind reducerea pe trei luni a salariului cu 20%. La fel se pedepseşte şi absenţa de la şedinţele plenare.

GERMANIA: În Bundestag orice abatere şi încălcare a regulilor instituției se percep 1.000 euro, iar în cazul unei recidive 2.000 euro.

LITUANIA: Prezenţa la vot şi la şedinţele din comisii este obligatorie. Un comitet de etică poate recurge în caz contrar la penalizări la salariu. (…)

România-chiulul ca fenomen. Absențele, motivate din oficiu'

Institutul pentru Politici Publice spunea in 2017, după o analiză a primei sesiuni parlamentare, că șefii Camerei Deputaților și Senatului, numiții Dragnea și Tăriceanu, șefi ai coaliției aflate la guvernare au chiulit de la trei sferturi din sedințele de plen pe care ar fi trebuit să le prezideze. In ceea ce priveste prezenta la sedintele de plen, Liviu Dragnea, presedintele Camerei Deputatilor, a participat la doar 14 din 58 (24%). Nici Calin Popescu Tariceanu, presedintele Senatului, nu s-a straduit sa vina la sedintele pe care ar fi trebuit sa le conduca, el fiind prezent doar la 16 din 63.

"'Programul de lucru in sine incurajeaza chiulul', considera Directorul IPP - Adrian Moraru, care crede ca acesta trebuie schimbat cat mai repede. Avand in vedere faptul ca a inceput o noua legislatura, o astfel de discutie si decizie de a modifica programul de lucru trebuie sa aiba loc urgent. Problema prezentei s-a cronicizat in Parlament, iar de rezolvarea acestui aspect sunt chemati sa se ocupe chiar 'marii absenti' din conducerea Camerelor", se mai arata in comunicatul IPP.

În 2018 situația a rămas la fel. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a absentat la 55% dintre ședințele deputaţilor. Al treilea om în stat a uitat rapid ce le transmitea parlamentarilor PSD că “nu va mai tolera absențele de la serviciu".

Timp de aproape două luni, șeful PSD n-a pus piciorul în plen. În comisia de administrație, din care face parte, n-a călcat niciodată de când a fost ales. Toate absențele sunt motivate. Are voie să lipsească fără să explice, spun reprezentanții Parlamentului, pentru simplul motiv că este președintele Camerei Deputaților, potrivit Libertatea.

Propunere legislativă în România in 2010: parlamentarii chiulangii si-ar putea pierde mandatul

Senatorul democrat-liberal Iulian Urban a inaintat 2010 Biroului Permanent al acestei camere parlamentare o propunere legislativa ce prevede ca parlamentarii care vor absenta de la lucrari sa ramana fara mandat, anunta Agerpres.

Proiectul de modificare a Statutului deputatilor si senatorilor prevede de la sanctiuni financiare, respectiv reducerea indemnizatiei si a sumei forfetare, pana la pierderea mandatului pentru parlamentarii care absenteaza masiv de la activitatile legislative.

Documentul propune ca "absentarea nemotivata la peste 25% din sedintele de plen si cele ale comisiilor permanente ale Camerei, in cadrul unei sesiuni parlamentare, sa se sanctioneze cu retragerea dreptului de a lua cuvantul in plen, precum si cu reducerea la jumatate a indemnizatiei de parlamentar si a sumei forfetare pentru urmatoarea sesiune parlamentara. Absentarea nemotivata la peste 50% din sedintele de plen si de la cele ale comisiilor permanente ale Camerei in cadrul unei sesiuni parlamentare genereaza pierderea mandatului de parlamentar".

Aceste abateri ar urma sa fie constatate de Comisia juridica, "la sesizarea unui grup parlamentar ori la sesizarea personala a unui deputat sau senator".