Maiorul Laurențiu Cazan, cel care a coordonat forțele de intervenție de vineri seară, a spus joi, la TVR 1, că jandarmerița rănită nu-și aduce aminte dacă a fost lovită sau s-a împiedicat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cazan a declarat că cei doi jandarmi prinși în mijlocul unor protestatari violenți și bătuți făceau parte dintr-o rezervă de intervenție care se îndrepta spre o o acțiune.

”Au fost violențe de la început de când au plecat. Fata nu-și mai aduce aminte de ce a căzut, dacă a fost lovită sau s-a împiedicat. Când a rămas în urmă cu colegul, a fost lovită în mod direct, s-a dezechilibrat”.

Întrebat de ce au fost abandonați de colegii lor, Cazan a spus ”când ai acea violență împotriva ta... era foarte greu să observi la momentul respectiv că cineva din dispozitiv a fost atacat așa de brutal.

”Eu personal mă bucur că acea jandarmeriță nu a avut mult de suferit, nu a avut răni mai grave, ce e de condamnat sunt violențele de la fața locului. Ea a fost echipată cu toate mijloacele de protecție, gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat fără. Pe mine pur și simplu m-a speriat acel eveniment, sunt și eu om, am familie”, a adăugat el.