Simona Halep, locul I WTA, va disputa a patra semifinală la rând la Rogers Cup, după ce a învins-o, sâmbătă (vineri, la Montreal), cu scorul de 7-5, 6-1, pe jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 6 WTA.

HotNews.roFoto: Hotnews

Simona Halep a reuşit cu Garcia cel mai bun meci al ei de la finala câştigată la Roland Garros, unul dintre cele mai bune din acest an, o demonstraţie de inteligenţă în joc, un spectacol, în faţa unei valoroase adversare. După o primă parte opacă în evoluţie, Halep şi-a ridicat nivelul şi a jucat entuziasmant, ridicând în pricioare tribunele, cu efort şi execuţii de mare efect.

Meciul a început cu câte un ghem câştigat de fiecare jucătoare pe serviciul celeilalte. La 1-1, Halep a ratat patru mingi de break şi Garcia a fost prima jucătoare care şi-a făcut serviciul şi a trecut la conducere. Franţuzoaica a condus şi jocul, românca fiind cu un mic pas în spate. Carolinei Garcia îi place riscul şi vrea să conducă ostilităţile pe teren, însă uneori este luată de val şi greşeşte din poziţii favorabile. De multe ori, ea s-a repezit pe mingile fără amplitudine şi pe serviciul al doilea ale româncei, toate amendabile în mod normal, dacă sunt abordate corect. Garcia a greşit mult în aceste momente şi a ţinut în joc o adversară fără strălucire la început.

Astfel, s-a mers cu serviciul fructificat de fiecare parte până la 5-5. Însă de la 4-5, liderul WTA a produs un altfel de tenis, mult mai agresiv, cu un serviciu îmbunătăţit, cu o acoperire a terenului mai eficientă şi cu lovituri trimise în profunzime sau descriind unghiuri ample. Jocul subit metamorfozat al Simonei Halep a lăsat-o fără replică pe Garcia, care a luat doar două puncte în următoarele trei ghemuri şi sportiva română a câştigat setul cu 7-5, în 55 de minute.

Setul secund a continuat pe aceleaşi coordonate din finalul primului. Garcia a ţinut pasul până la 1-1, când Halep a reuşit break-ul. Au urmat din partea româncei loburi, mingi scurte ajunse şi returnate imparabil, unghiuri incredibile ale loviturilor, mingi puse pe linii şi un scor de 6-1, după o oră şi 29 minute de la start.

În penultimul act, Halep va evolua pentru prima dată cu australianca Ashleigh Barty, locul 16 WTA, sâmbătă, de la ora 20.00.

Calificarea în semifinale este recompensată la Montreal cu un premiu de 126.450 de dolari şi cu 350 de puncte WTA

Anul trecut, Halep a jucat în semifinale la Rogers Cup, când competiţia s-a disputat la Toronto. Ea a câştigat ediţia din 2016 a acestui turneu, tot la Montreal, iar în 2015 a pierdut în finală, în faţa elveţiencei Belinda Bencic, după ce a abandonat în decisiv.

Halep, după unul dintre cele mai bune meciuri din 2018: Sunt foarte fericită şi cred că se vede asta pe faţa mea