Grecia: Rata șomajului scade sub 20%, premieră în ultimii 8 ani / Guvernul se pregătește să anunțe oficial ieșirea țării din criză - Hotnews Mobile
1 € 4,6586 1 USD 4,0976vineri 17 aug 2018

Grecia: Rata șomajului scade sub 20%, premieră în ultimii 8 ani / Guvernul se pregătește să anunțe oficial ieșirea țării din criză

de R.M. Joi, 9 august 2018, 18:45
- a A+
Imagine
Rata șomajului în Grecia a scăzut în mai sub pragul de psihologic de 20%, pentru prima oară din septembrie 2011, pentru a ajunge la 19,5% în cifre anualizate, a anunțat joi ministrul Muncii, Efi Achtsioglou, citat de AFP.



Potrivit datelor publicate joi de Autoritatea pentru statistici (Elstat), rata de 21,7% în aceeași perioadă a anului trecut.

Ministrul a arătat că șomajul a scăzut cu "șapte puncte în cursul celor trei ani de guvernare de stânga Syriza".

Grecia continuă însă să aibă de departe cel mai mare șomaj din Europa.

Cei mai afectați rămân tinerii între 15 și 24 de ani și femeile, cu o rată a șomajului de 39,7% și, respectiv,  24,1%. Șomajul la bărbați este de 15,8%.

Criza datoriilor și austeritatea impuse țării de creditorii săi, UE și FMI, de opt ani, în schimbul a trei linii succesive de credit, au aruncat Grecia într-o recesiune profundă care a condus la explozia șomajului.

După o timidă creștere înregistrată în 2017 (1,4%), economia pare să se redreseze iar guvernul se pregătește să anunțe oficial ieșirea țării din perioada de criză în 20 august, cu ocazia sfârșitului programului grec elaborat de creditorii țării.
0 afisari


Niciun comentariu
comenteaza