Acuzaţia de înaltă trădare e o simplă sperietoare. De ce nu-l poate suspenda PSD pe Iohannis.Ca să-l suspende pe Klaus Iohannis pentru înaltă trădare, PSD are nevoie de o majoritate de două treimi, adică de voturile UDMR, însă maghiarii resping ferm planul ticluit de Liviu Dragnea, susţin surse politice pentru „Adevărul“. În plus Tăriceanu ar fi de acord numai dacă Dragnea i-ar promite postul de candidat comun al coaliţiei PSD-ALDE la alegerile prezidenţiale de anul viitor, scrieadevarul.ro

Politic ShowFoto: Colaj foto

Doar în România se poate asta: Ministrul Transporturilor vrea să aducă transportul feroviar “măcar” la nivelul din ‘89.Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, spune că în România trenurile merg, uneori, cu viteza cu care se circula pe calea ferată în secolul al XIX -lea şi că există peste 500 de restricţii de viteză.Șova a afirmat că, „de manieră metaforică, aproape că avem mai multă cale ferată cu restricţii decât cale ferată bună” şi a precizat că vrea să aducă infrastructura feroviară la nivelul din 1989. „(Trenul - n.r.) merge mai încet, uneori, decât nu în secolul XX, chiar decât în secolul XIX”, a spus ministrul Lucian Şova miercuri seară, într-o emisiune la România Tv, scriecapital.ro

Masa tăcerii în Parlament: opt parlamentari au vorbit doar la depunerea jurământului. Opt parlamentari au luat cuvântul doar o singură dată, la depunerea jurământului, deşi a trecut un an şi jumătate de la preluarea mandatului. Alţi 130 au vorbit de mai puţin de 10 ori. La polul opus avem aleşi cu peste 500 de luări de cuvânt, scrie gandul.info

Europarlamentar PSD: Mă înspăimântă că nimeni nu mai vrea să-şi asume responsabilitatea consecinţelor în cazul unor violenţe la miting.Cu două zile înainte de mitingul diasporei, nimeni nu-şi asumă protestul de vineri, din faţa Guvernului. Mai mulţi reprezentanţi ai românilor care trăiesc în afară au stat azi faţă în faţă cu angajaţii Primăriei Capitalei, dar la final nu s-a semnat niciun protocol. Gabriela Zoană, europarlamentar PSD, a vorbit la Imparţial despre această acţiune de protest, conformdigi24.ro

Contraatac din Penalistan.În timp ce mulţi români se pregătesc să protesteze împotriva republicii infractorilor edificate în România prin schimbarea codurilor penale şi a legilor justiţiei, regimul Dragnea a lansat o amplă contraofensivă. Agresiunea propagandistică împotriva protestatarilor anti-PSD declanşată la exact un veac de la ultima ofensivă antigermană din Primul Război Mondial s-a inaugurat printr-o intensă campanie de calomniere a românilor din străinătate. E menită să-i divizeze pe ei înşişi, precum şi să-i despartă pe expaţi de compatrioţii lor anticleptocraţi din ţară, scriedeutschewelle.com

Președintele american Donald Trump i-a trimis o scrisoare președintelui rus Vladimir Putin.Purtătorul de cuvânt al Kremlinului spune că senatorul american Paul Rand, aflat în vizită la Moscova, ar fi adus o scrisoare de la președintele Statelor Unite, Donald Trump, pentru președintele rus Vladimir Putin. Dmitri Peskov a mai spus miercuri că scrisoarea încă nu a fost analizată la Kremlin. „Ne așteptăm să ajungă cât mai curând în atenția administrației prezidențiale”, a mai spus Peskov, citat de agențiile de presă rusești, scrieeuropalibera.ro