Microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii sau mari care furnizează comunicații electronice de cel puțin 3 ani pot depune, începând de astăzi, proiecte pentru construirea unei infrastructurii de internet în bandă largă în zone neacoperite de rețele de generație viitoare (NGN) care permit viteze de transfer de minim 30 Mbps, a anunțat Ministerul Comunicațiilor. Acest apel de finanțare are o alocare de aproape 64 milioane de euro (fonduri UE și de la bugetul de stat). Petru Cojocaru, ministrul Comunicațiilor, a precizat săptămâna trecută, că infrastructura care se va crea vizează circa 170.000 de gospodării.

Sate fara retele de generatie viitoareFoto: ANCOM

Ministerul Comunicațiilor a anunțat luni, 6 august, deschiderea unui apel de finanțare în valoare de aproape 64 milioane de euro (fonduri UE și de la bugetul de stat) care vizează crearea unei infrastructuri de internet în bandă largă în zone neacoperite de rețele de generație viitoare (NGN).

  • „Având în vedere că ne dorim să debirocratizăm relaţia cetăţean- autoritate publică, dar şi să reducem decalajele  dintre mediul urban şi cel rural în ceea ce priveşte accesul la internet, putem spune că proiectele care vor fi depuse în cadrul acțiunii 2.1.1. vor veni atât în sprijinul oamenilor de rând, cât şi al mediului de afaceri. Concret, prin această nouă schemă de ajutor de stat se va fi finanța construirea infrastructurii de internet în bandă largă în zonele albe stabilite de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, fiind eligibili pentru a accesa fonduri nerambursabile microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii sau mari, care, la data depunerii cererii de finanțare, sunt notificate ca furnizori de  comunicații electronice de cel puțin 3 ani și care, în ultimii 3 ani, anteriori aceleiași date, nu au întrerupt furnizarea de rețele sau servicii de comunicații electronice și nici nu au avut suspendat acest drept”, a declarat Petru Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicațiilor.

VIDEO Circa 170.000 de gospodării ar urma să beneficieze de noua infrastructură NGN:

Săptămâna trecută, ministrul Cojocaru a prezentat câteva detalii despre acest proiect, subliniind că ar fi vizate circa 170.000 de gospodării care sunt în prezent lipsite de rețele de generație viitoare (NGN).

  • "Este foarte important atât pentru locuitorii acelor comunități, dar și pentru instituțiile publice care vor putea beneficia de aceste servicii. Dar în primul și în primul rând este foarte imprtant pentru cei care activează în industria comunicațiuilor pentru că dă posibilitatea printr-o schemă de ajutor de stat să investim alături de operatorii economici într-o astfel de infrastructura. Proiectul se va derula în următorii 3 ani.", a spus luni, 30 iulie, Petru Cojocaru, Ministrul Comunicațiilor în conferința în care a prezentat bilanțul a 6 luni de mandat la acest minister.

Conform datelor Ministerului, apelul de proiecte aferent Axei Prioritare 2 a Programului Operațional Competitivitate 2014-2020 are un buget alocat de 63.788.552,64 euro (FEDR+BS), echivalentul în lei – 296.253.175,03 la cursul info euro de 4,6443 lei/euro din luna iunie. Înregistrarea propunerilor de proiecte se realizează online, în mod continuu, începând de astăzi, 6 august 2018, ora 09:00, şi se va încheia în data de 04 octombrie 2018, ora 17:00.

  • 3.251 de sate cu peste 930.000 de locuitori nu aveau rețele de comunicatii cu viteze de 30 Mbps la sfârșitul anului trecut

Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a anunțat în luna ianurie din acest an că 3.251 de sate cu peste 930.000 de locuitori nu erau acoperite încă, la 1 noiembrie 2017, de rețele fixe de comunicații cu viteze de 30 Mbps sau mai mari și nici nu este prevăzut să beneficieze de o asemenea facilitate în urmatorii 3 ani (până la data de 1 noiembrie 2020). "Unele dintre aceste localitati ar putea face obiectul unei scheme de ajutor de stat din partea Ministerului Comunicatiilor, astfel încât să devină deservite de rețele cu viteze de 30 Mbps sau mai mari", a precizat la acel moment ANCOM.